Unul dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, CRBL, pe numele său real Eduard Mihail Andreianu, dar şi actorul Augustin Viziru îşi vor da examenul de pilot profesionist în cadrul evenimentului.

Foştii internaţionali Giani Kiriţă şi Claudiu Vaişcovici, campionii din Superkombat, Andrei Stoica, Bogdan Stoica şi Benjamin Adegbuyi, în frunte cu preşedintele Eduard Irimia, actorii Doiniţa Oancea, Augustin Viziru, Andrei Coman, dar şi CRBL, Mihai Chiţu, Sasha Lopez şi mulţi alţii vor lua parte la unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din lumea motorsportului autohton, unde cei mai buni piloţi de drift din ţară se vor confrunta într-un show unic, care va avea şi un moment special dedicat acestui fenomen cu un tir DAF.

drift community afis

Vedetele vor încerca senzaţiile tari ale derapajului controlat din dreapta profesioniştilor, însă CRBL şi Augustin Viziru îşi vor da examenul de pilot profesionist de drift chiar sâmbătă după ce în ultima perioadă s-au pregătit la Academia de Drift. Nu doar celebrităţile vor avea ocazia să încerce o astfel de senzaţie, ci şi simpli spectatori cu ocazia sesiunilor de Taxi Drift.

În total, peste 20 de maşini de peste 500 de cai putere, pregătite pentru competiţiile internaţionale sunt anunţate la start. Acestea se vor duela în deja celebrele battle-uri, chiar şi cu câte patru maşini, ceea ce va face să crească nivelul de spectacol şi adrenalină. Efectele pirotehnice şi fetele frumoase nu vor lipsi sâmbătă de la Târgul Auto Vitan.

Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO
Recomandări
Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO

“Va fi un show la cel mai înalt nivel în lumea driftului, de la urmăriri spectaculoase pline de suspans şi până la efecte pirotehnice care vor face deliciul publicului. Vom avea inclusă şi partea de stunt, cu motociclete, care promit un spectacol interesant, dar în premieră şi un truck drift, adică derapaje controlate cu un cap de tir, dar şi tandem între acesta şi o maşină”, a declarat Andrei Balica, iniţiatorul proiectului.

„Drift Community Grand Prix” va fi transmis în direct şi pe internet, prin intermediul portalului www.driftcommunity.ro. “Ne dorim să arătăm tuturor românilor faptul că driftul nu înseamnă acele cerculeţe şi burnout, ci reprezintă un stil de pilotaj care deja începe şi în România să prindă amploare crescând exponenţial de la an la an, atât ca număr de simpatizanţi, cât şi nivelul calitativ al piloţilor. E foarte important să fie practicat într-un cadru sigur, departe de stradă. Acest eveniment respectă standardele competiţiilor din motorsport internaţionale asigurându-se padoc standardizat, asistenţă medicală şi asistenţă tehnică  pe toată durata evenimentului”, a spus şi Denis Manea, cofondatorul Romanian Drift Community.

Piloţii care vor face spectacol sâmbăta viitoare în Bucureşti sunt consacraţi deja în campionatele naţionale şi europene, printre aceştia numărându-se Călin Ciortan, Marius Mitrache, Gabi Imre, Cătălin Trifan si Ilarion Grigorici, dar şi piloţi debutanţi, tinere talente, precum Alin Grădinaru care la 15 ani se poate lăuda cu multe trofee în lumea moto.

Atuurile și slăbiciunile lui Nicușor Dan înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. ANALIZĂ
Recomandări
Atuurile și slăbiciunile lui Nicușor Dan înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. ANALIZĂ

Înfiinţat în 2014, Clubul Sportiv Romanian Drift Community îşi propune să îi aducă împreună pe toţi iubitorii acestui sport, piloţi amatori şi profesionişti, într-un cadru legal şi să promoveze acest stil de pilotaj în vederea afilierii la o federaţie deja existentă sau creării unui nou for. Drift Community Grand Prix de pe 18 octombrie se va desfăşura cu sprijinul necondiţionat al partenerilor Casa Black Tie, Autovit, Bograve Advertising, Restaurantul Cocoşu Roşu, Mix Fabrik, Mario Crew, Stage Expert, Auto Garage, Club Chaboo, Anvelope Neamţ, Matrix Gym Titan, Valvoline, Bardi Auto, Kobol Design, Fruit Art şi Master Tunner.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Adevarul.ro
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI