După ce, în următoarele două săptămâni, guvernatorul interimar al statului Rio, Claudio Castro, va confirma decizia autorităților locale, Maracana va deveni „Stadionul Edson Arantes do Nascimento – Regele Pele”.

În vârstă de 80 de ani, Pele, al cărui nume complet este Edson Arantes do Nascimento, a jucat de mai multe ori pe acest stadion pentru Brazilia şi a marcat acolo golul său cu numărul 1.000, în 1969, sub culorile formaţiei FC Santos, în meciul disputat împotriva formaţiei Vasco da Gama.

„Este un omagiu puternic adus unui om recunoscut în întreaga lume pentru moştenirea sa în fotbalul brazilian şi pentru serviciile oferite ţării noastre”, a declarat deputatul responsabil pentru proiect.

Construit în anul 1940, stadionul poartă de mult timp numele de Mario Filho, un jurnalist care a militat pentru construcţia arenei.

Dar marea majoritate a brazilienilor îl numește și acum Maracana, referindu-se astfel la cartierul în care este situat.

Oficialii statului brazilian au precizat că stadionul va fi redenumit, dar marele complex sportiv din jurul arenei îşi poate păstra numele actual.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News