După ce Carl Froch, visând ba la confruntări mai bănoase, ba la retrageri glorioase, a renunţat la centurile mondiale ale supermijlociilor pe care le deţinea, WBA şi IBF, ultima fiind cea cucerită după ce l-a învins pe Bute în lupta de tristă amintire pentru noi, din 26 mai 2012, s-a declanşat competiţia pentru ele.
La WBA, campion a devenit rusul Fedor Chudinov care l-a învins, chiar în Germania, pe neamţul Felix Sturm, în vreme ce la versiunea IBF titularul centurii a fost aflat după lupta de sâmbăta trecută, din Boston, între americanul Andre Dirrell şi englezul James DeGale.
Dirrell, fost competitor al faimosului turneu ”Super Six” ce avea în palmares o înfrîngere la puncte, după un meci strâns, chiar cu Froch pe ”terenul” acestuia, pornea favorit. Iar majoritatea comentariilor de după meciul cu DeGale au consemnat consternarea în legătură cu verdictul celor trei judecători, care l-au desemnat învingător în unanimitate pe britanic, mulţi dintre specialişti considerând că Dirrell, în ciuda faptului că a fost numărat de două ori, ar fi câştigat 8 dintre cele 12 runde.
Dincolo de deznodământ – chiar surprinzător, de vreme ce lupta s-a desfăşurat chiar în SUA – rămâne consemnat faptul că noul campion la IBF este James DeGale, un englez de 29 de ani, care, după partidă, s-a arătat dispus să întâlnească orice supermijlociu din lume. Probabil, mai puţin fix pe Bute, despre cariera căruia nu mai avem ca ”certitudine” decât un uriaş semn de întrebare.
În aceste condiţii, lupta pentru supremaţia categoriei s-a animat din nou, câtă vreme campionul unei alte versiuni majore, WBC, este americanul Badou Jack, care a cucerit centura de la fratele lui Andre Dirrell, Anthony, iar la WBO germanul Arthur Abraham este cel care continuă să domine versiunea.
Pe 20 iunie este aşteptată revenire în ring, după încă un an şi jumătate de la ultima partidă, a fostului supercampion de la WBA şi WBC, Andre Ward, care va întâlni un alt englez, Paul Smith. ”Cărţile” s-au reamestecat, prin urmare, la supermijlocie, dar ce păcat că din ecuaţie lipseşte tocmai Bute. Cine ştie, poate că Ronald Gavril – cotat însă abia pe locul 48 în lume de site-ul boxrec – va avea şansa lui, la un moment dat, astfel încât să poată recupera centura pierdută de Lucian acum trei ani. Sau oricare alta, că n-ar fi cu supărare… Dimpotrivă.