Cu o educaţie aleasă primită din partea părinţilor, Matei, fiul selecţionerului echipei naţionale, a învăţat de la tatăl său că, pentru a-şi crea un nume în viaţă, trebuie să munceşti foarte mult şi să nu fii niciodată cu nasul pe sus. “Tata îmi spune de fiecare dată să fiu cumpătat şi cu măsură în tot ceea ce fac. Este un lucru de care voi ţine tot timpul seama”, a precizat Matei Lucescu pentru Libertatea. Puştiul care va duce mai departe emblema familiei Lucescu a acceptat să ne acorde un interviu, în care ne vorbeşte despre relaţia dintre el şi tatăl său.
Libertatea: Matei, mergi des la meciurile echipei naţionale?
Matei Lucescu: Tot timpul sunt în tribună, alături de tata. Chiar şi atunci când antrena diverse echipe de club mergeam să-i ţin pumnii, să-l încurajez pe el şi pe jucători.
Ai emoţii la meciurile echipei României?
De fiecare dată am emoţii. Îmi doresc ca toate partidele să se încheie cu victoria băieţilor noştri. Când aud fluierul de final al arbitrului de centru şi văd că echipa noastră a terminat învingătoare sunt fericit.
Pur şi simplu, aşa a fost să fie. Îmi place doar să mă uit la meciurile de fotbal.
Spune-ne cum este Răzvan Lucescu dincolo de lumea fotbalului.
Pentru mine este cel mai bun tată din lume şi îl iubesc enorm. Ne înţelegem de minune şi, cel mai important, pot discuta cu el absolut toate proble-mele pe care le am. Pentru că este tânăr, înţelege altfel lucrurile.
Ce crezi că ai luat de la el în mod special?
Pentru mine el este un model în viaţă. Îmi place să fiu ca el, să mă îmbrac ca el, să mă port ca el. Am un tată de la care am ce învăţa.
Ai purtat vreodată cercel ca şi tatăl tău?
Da, şi eu am purtat cercel, numai că mi-am dat seama că nu-mi stă bine. Pe el însă îl prinde de minune. I se potriveşte. Mie, nu!
Care crezi că este cel mai important sfat pe care ţi l-a dat tata?
Tot timpul mă sfătuieşte că în viaţă trebuie să fiu cumpătat în tot ceea ce fac. Mereu mi-a spus că nu banii reprezintă totul. Pentru el, mai presus de orice contează sănătatea şi fericirea în familie. Dacă ai aceste două lucruri, te poţi considera o persoană liniştită.
Ai spus că îţi place să te îmbraci ca el. Obişnuiţi să mergeţi împreună în magazine?
De cele mai multe ori, da. Îmi place mult să mergem împreună la cumpărături.
Aveţi preferinţe comune şi în privinţa maşinilor?
Aici suntem un pic diferiţi. Mie îmi plac maşinile sport, lui îi plac mai mult cele elegante.
Selecţionerul României a analizat problemele de la naţională
Tatăl lui Matei, Răzvan Lucescu, s-a referit la problemele naţionalei: “Mai sunt două săptămâni până la meciul din Serbia, din preliminariile pentru CM, şi destule partide în campionat, în Cupă şi în cupele europene. Cei aleşi se vor şti cu cinci zile înainte de reunire. Sunt 40 de fotbalişti pe lista mea, pe toţi îi monitorizez. Dacă Nicoliţă continuă să joace bine, va fi convocat”, a explicat Răzvan. Tehnicianul s-a referit şi la cazul lui Marius Niculae: “Am avut dreptate cu el: dacă am spus că nu m-a convins, nu m-a convins, apoi s-a demonstrat că băiatul, oricât ar fi vrut, a fost accidentat şi nu putea fi chemat la jocurile cu Franţa şi cu Austria”.
«Adi Mutu o să dea tot ce are mai bun»
Selecţionerul a vorbit şi despre atacantul Adrian Mutu: “Joacă la echipa de club, vine după o accidentare, nu poate fi meci de meci pe teren, la trei zile. Important e că a reintrat în circuitul Fiorentinei. Nu a fost uşor pentru el şi eu sunt sigur că, atunci când va veni la naţională şi va fi apt, va da tot ce e mai bun din el”.