După un meci dramatic, campioana CFR Cluj s-a calificat în „optimile” Cupei României, trecând cu 11-10, după loviturile de departajare, de concitadina „U”. În timpul regulamentar, scorul a fost 3-3!
Meciul de la Cluj a început cu incidente în tribune, unde micuţa galerie a feroviarilor a fost rapid redusă la tăcere de cei 5.000 de fani ai „şepcilor roşii”. La fel a fost şi pe teren, acolo unde elevii pregătiţi de Dorinel Munteanu au făcut o primă repriză de vis, încununată cu două reuşite. Soporan (9 şi 23) a transformat loviturile de pedeapsă acordate de arbitrul Lucian Dan, după faulturile în careu ale lui Dani, respectiv Peralta. Repriza s-a încheiat dezastruos pentru CFR, Alcantara (43) fiind eliminat de pe teren, pentru un cot în figură aplicat lui Şuteu. După pauză, campioana a forţat cu toate liniile, reuşind să reducă din scor prin Didy (50). Partida s-a animat brusc, în numai patru minute, scorul a devenit 3-3, prin goluri realizate în ordine de Trică (77), Şuteu (78) şi Peralta (80).
Cum în prelungiri nu s-a mai marcat, a fost nevoie de loviturile de la 11 metri pentru a se stabili echipa calificată în „optimile” competiţiei. „Maratonul” penalty-urilor s-a încheiat cu 11-10 pentru CFR, Soporan, omul care marcase de trei ori de la punctul cu var, fiind singurul care a ratat lovitura decisivă.
Galeriile s-au duelat în vorbe
Deşi meciul dintre U Cluj şi CFR a fost considerat cu grad mare de risc, suporterii nu au creat probleme. Cu toate că primăria interzisese întâlnirea fanilor în centrul oraşului, circa 1.000 de susţinători ai „şepcilor roşii” au ignorat interdicţia, dar nici nu au creat probleme.
Liderii galeriei au cerut ca suporterii să nu se bată, să nu înjure şi să nu recurgă la acte de vandalism, chiar şi în cazul în care vor fi provocaţi. Nici fanii CFR-ului, vreo 300 la număr, nu au creat probleme pe drumul dintre stadionul din Gruia şi cel al gazdelor, Ion Moina, chiar dacă unii au încercat să anunce cu fumigene în adversari. Pe stadion, cele două galerii s-au războit doar prin vorbe şi ironii.