”Feroviarii” sperau că TAS le va da înapoi cele 24 de puncte, dar speranțele le-au fost năruite astăzi. Forul de la Lausanne a decis ca atât depunctarea grupării din Gruia, cât și interdicția de a efectua transferuri să rămână în vigoare, anunță gsp.ro. Astfel, CFR Cluj rămâne pe ultimul loc în clasamentul Ligii I, cu 11 puncte.
”Abia am venit de la antrenament și am aflat decizia celor de la TAS. Ce să mai comentăm, ce să mai discutăm… S-a terminat cu transferurile, acum, trebuie să fac ce pot cu echipa pe care o am la dispoziție.
Știam că așa o să fie. O să vorbesc cu băieții, să văd ce o să mai pot să scot de la ei. Asta e viața”, a comentat Eugen Trică, antrenorul echipei CFR Cluj, pentru gsp.ro.