CFR Cluj a fost cea mai bună formaţie românească în sezonul trecut al cupelor europene şi în plan financiar, nu doar în cel al rezultatelor. Debutanţi în Liga Campionilor, ardelenii au primit din partea UEFA 7.605.000 de euro.

Din această sumă, 3.000.000 de euro reprezintă premiul de participare în faza grupelor, 2.400.000 de euro – banii primiţi pentru simpla disputare a celor şase meciuri din grupa A, 900.000 de euro – recompensa financiară pentru cele patru puncte reuşite în grupă (600.000 de euro pentru victoria cu AS Roma şi 300.000 de euro pentru remiza cu Chelsea), iar 1.305.000 de euro reprezintă cota de piaţă, care se calculează în funcţie de numărul de telespectatori care au vizionat meciurile echipei.

170.000 de euro, cel mai mic premiu

Steaua, a doua reprezentantă a României în Ligă, a câşti- gat mai puţin decât clujenii, respectiv 6.880.000 de euro. Diferenţa a fost făcută, în principal, de parcursul mai slab al roş-albaştrilor în grupa F, unde au reuşit un singur punct (0-0 cu Fiorentina). Cu sume infinit mai mici s-au ales formaţiile care au participat în Cupa UEFA.

Clubului FC Vaslui i-au revenit 240.000 de euro: câte 70.000 de euro din prezenţa în turul al doilea preliminar şi în turul I, plus 100.000 de euro acordaţi de forul continental pe principiul “distribuirii egale”. Dinamo, Rapid, FC Timişoara şi Unirea Urziceni au fost nevoite să se mulţumească doar cu 170.000 de euro, deoarece au jucat un tur mai puţin decât moldovenii.

Steaua, depăşită de Anorthosis!

Formaţia din Ghencea s-a clasat pe penultimul loc în topul sumelor încasate de la UEFA de cele 32 de formaţii care au participat în grupele Ligii Campionilor. Cu cei 6.880.000 de euro câştigaţi, roş-albaştrii i-au devansat pe bieloruşii de la BATE Borisov (6.342.000 de euro), dar au fost depăşiţi de echipa cipriotă Anorthosis Famagusta (7.552.000 de euro)!

Câştigătoarea Ligii, abia pe locul al treilea

Barcelona, câştigătoarea Ligii Campionilor, a prins abia poziţia a treia a ierarhiei întocmite pe baza sumelor încasate de la UEFA. Catalanii au obţinut 30.968.000 de euro, mai puţin decât învinsa din finală, Manchester United (37.790.000 de euro), şi decât Bayern München (34.566.000 de euro), formaţie pe care au eliminat-o în faza sferturilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News