Lazio vine în Gruia rănită de înfrângerea suferită duminică, în Serie A, 1-2, pe terenul codașei SPAL. Biancocelesti, care caută de 12 sezoane Liga Campionilor, sunt pe locul 9 după trei etape, cu patru puncte, la cinci puncte de liderul Inter Milano.

Este de așteptat ca pentru meciul cu CFR Cluj Simone Inzaghi să menajeze câțiva jucători de bază: Thomas Strakosha (portar), Ciro Immobile, Senad Lulici, Ștefan Radu, Sergej Milinkovic-Savic sau Luis Alberto.

Astfel, Lazio ar putea începe partida de pe ”Dr. Constantin Rădulescu” în formula: Proto – Vavro, Acerbi, Bastos – Marusici, Leiva, Cataldi, Berisha, Jony – Correa, Caicedo.

Lazio poate câștiga Europa League. Șansa noastră ar fi să ne ia puțin de sus și să ne subestimeze, să se concentreze pe campionat, iar cu noi să folosească fotbaliști care joacă mai puțin. Sperăm să ne subestimeze, suntem capabili de surprize”


Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Dan Petrescu consideră că CFR Cluj a avut ghinion la tragerea la sorți (Credit Image: © Michal Kamaryt/CTK via ZUMA Press)

CFR, bilanț negativ cu echipele italiene

CFR Cluj a mai jucat de șase ori împotriva echipelor italiene, iar bilanțul nu-i este favorabil: o victorie, un egal și patru înfrângeri. Ardelenii au întâlnit de patru ori AS Roma, în Champions League, în 2008 și 2010: 2-1 pe Olimpico (dublă Culio) și 1-3 acasă, respectiv 2-1 la Roma și 1-1 la Cluj-Napoca.

În 2013, CFR Cluj a fost eliminată de Inter Milano din 16-imile de finală Europa League, cu scorul general de 0-5 (0-2, în deplasare, și 0-3, acasă).

Duel între Rodrigo Palacio (stânga) și Mario Camora (dreapta) din timpul meciului CFR Cluj – Inter Milano, disputat în 16-imile UEFA Europa League, la 21 februarie 2013. FOTO: EPA/ROBERT GHEMENT

De cealaltă parte, la ultima vizită în România, Lazio a fost învinsă de FCSB, 1-0 (Gnohere), în turul din șaisprezecimile Europa League. Cu toate astea, italienii au mers mai departe, după 5-1 la Roma.

Harlem Gnohere, în echipament roșu-albastru, a marcat golul victoriei pentru FCSB în partida cu Lazio, disputat în 16-zecimile Ligii Europa, joi 15 februarie 2018, pe Arena Naițonală din București. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Lazio a jucat ultima dată în Champions League, ediția 2007-2008, după ce a eliminat Dinamo (1-1 la București, 3-1 la Roma). În 2011, biancocelesti au făcut două egaluri cu defuncta FC Vaslui, în grupele Europa League (2-2 pe Olimpico, 0-0 la Piatra Neamț).   

Programul
grupei F

Joi, 18 septembrie

CFR Cluj –
Lazio

Rennes –
Celtic

Joi, 3 octombrie

Celtic – CFR
Cluj

Lazio –
Rennes

Joi, 24 octombrie

Rennes – CFR
Cluj

Celtic – Lazio

Joi, 7 noiembrie

CFR Cluj –
Rennes

Lazio –
Celtic

Joi, 28 noiembrie

Lazio – CFR Cluj

Celtic –
Rennes

Joi, 12 decembrie

CFR Cluj –
Celtic

Rennes –
Lazio

 
 

Urmărește-ne pe Google News