Gruparea din Gruia a remis un comunicat de presă:

”Referitor la declarațiile fostului nostru jucător Mihai Mincă oferite presei după meciul FC Voluntari – Juventus București, clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:

Pentru ca toată lumea să cunoască motivului real al despărțirii lui Mihai Mincă de CFR Cluj, suntem nevoiți să dezmințim cele declarate de fotbalist despre clubul nostru și despre antrenorul echipei Dan Petrescu. Așadar, decizia ca portarul să părăsească echipa din Gruia a aparținut în totalitate clubului, și nicidecum antrenorului. Dan Petrescu a fost cel care l-a susținut la venirea sa la CFR, i-a dat o șansă și chiar a solicitat oficialilor clubului să îi mărească salariul de la 7000 euro cât avea până atunci, la 10000 de euro. Toate aceste lucruri s-au întâmplat, în ciuda faptului că jucătorul era cunoscut în viața echipei ca fiind unul cu grave probleme de disciplină și cu antecedente în ceea ce privește ieșirile în decor.

În seara dinaintea ultimei zile a cantonamentului din Slovenia, Mihai Mincă a consumat băuturi alcoolice, a produs daune la hotelul în care echipa noastră era cazată, iar dimineața, la antrenament, a apărut în stare de ebrietate, a vociferat și nu s-a pregătit corespunzător. Toate aceste lucruri i-au făcut pe conducătorii echipei noastre să rezilieze de comun acord contractul cu jucătorul, cu toate că Dan Petrescu a insistat ca portarul să mai primească o șansă.

Ne pare rău că trebuie să dezvăluim aceste informații care nu îl pun într-o lumină favorabilă pe Mihai Mincă. E anormal ca un fotbalist să declare asemenea lucruri despre clubul alături de care a câștigat două trofee, alături de care a petrecut 7 ani, dar și despre omul Dan Petrescu, care l-a susținut necondiționat la CFR.

Ne-am respectat mereu jucătorii care au muncit pentru acest club, însă așteptăm și noi puțină decență”.

Mihai Mincă a declarat: “Îmi doresc să câştige FCSB-ul. Îmi respect colegii, dar după 7 ani la CFR, vreau să câştige FCSB-ul. Pentru că e Dan Petrescu acolo, atâta timp cât e acolo, nu voi ţine cu ei. E un caracter dificil. Am vorbit ceva cu dânsul la Cluj şi nu a fost aşa. Să mă dea afară după 7 ani de la Cluj… El stă doar la bine la o echipă, la greu nu cred că stă pe undeva. Putea să îmi spună frumos că nu mai are nevoie de mine. Dar nu să mă dea afară cum a făcut-o, cu acel act. Nu meritam, după câte am făcut pentru CFR”.

LIVE BLOG FCSB – CFR Cluj, Liga 1 la fotbal, play-off, etapa 7 (duminică, ora 20.45, Digi, Telekom, Look). Finala campionatului.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ De mai bine de doi ani Bianca Drăgușanu caută o bonă pentru Sofia.„ Trebuie să fie foarte energică pentru că am un copil atomic”

 
 

Urmărește-ne pe Google News