Meci de gală pentru CFR Cluj diseară în 16-imile Europa League contra unei favorite la câștigarea competiției, Sevilla. Campioana României va întâlni gruparea care are 5 trofee EL în palmares, un record!, cucerite într-un deceniu între 2006-2016. Echipa lui Dan Petrescu vrea să continue șirul minunilor din a doua decadă a anului trecut, când a trecut glorios de o grupă în care au fost Celtic, Lazio și Rennes.
Totul gravitează în jurul lui Petrescu
„Antrenorul este principala vedetă a echipei”, le-a spus Juan Emmanuel Culio jurnaliștilor spanioli. „CFR Cluj are în Dan Petrescu un om esențial, iar apărarea este contondentă, principalul atu al unei formații care face legea în România”, le-a deconspirat și Jesus Fernandez, fost portar la Real Madrid și la ardeleni, plecat în această iarnă din Gruia.
13 milioane de euro a câștigat CFR Cluj doar din partea UEFA, drept bonusuri, pentru parcursul european din actuala ediție.
Petrescu este cel mai mare pericol pentru andaluzi. I-a învins în grupele Champions League în 2009, 1-0, cu Unirea Urziceni. Cu Giedrius Arlauskis între buturi, așa cum va fi și diseară. „Sperăm la o minune din nou. Cu mult noroc, organizare și disciplină am învins atunci, așa putem reuși și acum. Până acum, în ultimele două meciuri oficiale, cu Gaz Metan și cu Viitorul, am ratat 7-8 ocazii și n-am dat un gol. Cu Sevilla trebuie să tragem un șut și să dăm două goluri! Iar spaniolii să dea mingea în bară și să apere Arlauskis. Portarul trebuie să facă minuni, iar atacanții să dea gol”, a comentat Petrescu înaintea confruntării.
Superstiția
Sunt așteptați peste 15.000 de spectatori diseară pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, s-au vândut toate biletele. Oamenii dau buluc să-i vadă pe Navas, Suso, Nolito, Munir, De Jong și Ocampos, antrenați de fostul selecționer al ibericilor, Julen Lopetegui. Terenul a fost vopsit! Arăta ca un ogor la duelul din week-end-ul trecut cu trupa lui Hagi, acum arată coafat, dar nisipos. Abia ieri după prânz au fost ridicate prelatele ce l-au acoperit în ultimele zile.
„Cel mai important e să mergem în retur la Sevilla și să avem o șansă. Dar pentru asta e obligatoriu să nu luăm gol acasă, altfel nu avem nicio treabă. Pentru noi e foarte importantă și dubla cu Sevilla, nu vrem să facem figurație în Europa”, a comentat Petrescu. După dialogul cu presa – la care au fost 30 de jurnaliști români, niciunul spaniol – SuperDan s-a antrenat cu echipa, așa cum face înaintea oricărei confruntări în cupele europene.