Meciul din Gruia a fost unul al portarilor, ambii goalkeeperi având intervenţii remarcabile.
Ştefan Târnovanu, portarul oaspeţilor, s-a opus şuturilor trimise de Ermal Krasniqi (12, 30) şi Emmanuel Yeboah (80, 81).
De partea cealaltă, italianul Simone Scuffet a apărat la ocaziile lui Andrei Cordea (15, 31) şi Octavian Popescu (51).
În minutul 88, Malcom Edjouma a dat lovitura. Mijlocașul de 26 de ani a finalizat eficient din mijlocul careului, trimițând elegant pe lângă Scuffet.
Ardelenii au 50 de puncte, sunt pe primul loc în clasament, dar echipa roș-albastră s-a apropiat acum la șase puncte, 44 de puncte. Elevii lui Mihai Pintilii sunt pe locul al patrulea, în fața lor clasându-se Farul (48 de puncte) șli Rapid (45 de puncte)
În play-off, punctele se vor înjumătăți.
Foto: Hepta