Portarul Mihai Mincă, fost jucător la Rapid, a fost eroul primei reprize, scoţând cel puţin patru goluri gata făcute. Daniel Niculae a ratat din toate poziţiile. Chiar dacă a marcat golul de onoare, „Nico” a fost „groparul” Rapidului.
Veteranul Daniel Pancu a luat două avertismente în prelungiri şi a fost eliminat în ultimul meci din carieră. Trist final pentru legenda giuleştenilor.
CFR Cluj: Mincă – Tînc, Larie, Carp, Camora – Jakolis (Chanturia 80), Muniru, Petrucci, Deac – Dore (Păun 66), Tade. Antrenor: Francisc Dican.
FC Rapid: Buchta – Săpunaru, Sapina, Cmovs, Joan Oriol – Gecov, Garai (Alves 81) – Kikas (Pancu 59), Rui Miguel (Cerlincă 76), Edu Oriol – D. Niculae. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Jakolis 79, Mincă 80, Muniru 86, Tînc 88, Tade 90+2 / Săpunaru 29, Rui Miguel 30, J. Oriol 36, Cmovs 63, Pancu 90+3, 90+5
Cartonaşe roşii: Deac 29 / Pancu 90+4
Arbitri: Alexandru Tudor – Valentin Avram, Vladimir Urzică – Lucian Rusandu, Marcel Bîrsan – Gabriel Bârjac
Min. 90+4: Final de joc.
Min. 90+3: Veteranul Daniel Pancu a luat două galbene în prelungiri şi a fost eliminat în ultimul meci din carieră!
Min. 90+1: Galben Tade.
Min. 89: GOOL RAPID. Mincă a respins în faţă un şut al lui Edu Oriol şi Daniel Niculae a marcat din careu.
Min. 87: S-au înmulţit galbenele. Au luat şi Cerlincă şi Tânc.
Min. 81: Modificare şi la giuleşteni: iese Garai, intră Ricardo Alves.
Min. 80: Schimbare la gazde: a ieşit Jakolis, a intrat Chanturia.
Min. 79: Clujenii încep să adune galbene. Jakolis şi Mincă au fost avertizaţi.
Min. 76: Iese Rui Miguel, intră Cerlincă.
Min. 75: GOOOL CFR: Gregory Tade a transformat fără emoţii. E 2-0.
Min. 74: Sapina l-a tras pe Larie în careu şi s-a dat penalty.
Min. 71: Meciul s-a aprins. Mai întâi, eroul Mincă a mai scos un şut al lui Daniel Niculae, iar apoi Camora a ratat desprinderea.
Min. 68: Gecov l-a lăsat singur cu portarul pe Niculae, dar acesta, total inexplicabil, în loc să tragă, a încercat o pasă către Pancu. Incredibil!!!
Min. 66: Schimbare la gazde: a ieşit Dore, a intrat Al. Păun.
Min. 63: Galben Cmovs.
Min. 60: GOOOL CFR. Tade i-a aşezat mingea lui Petrucci, care a tras la vinclu. Buchta are partea sa de vină la acest gol.
Min. 59: Iese inexistentul Kikas, intră Pancu.
Min. 58: Meciul e mult mai slab în partea secundă. Abia acum, după aproape un sfert de oră, Jakolis a ratat o semi-ocazie: şut afară.
Min. 46: A început partea a doua.
Min. 45+1: Pauză. Meciul din Gruia a fost excelent până acum.
Min. 45: Rui Miguel, singur cu Mincă, n-a putut înscrie. A patra mare ocazie a oaspeţilor.
Min. 44: Rui Miguel a tras splendid, din „foarfecă” laterală, dar Mincă a scos extraordinar. Ar fi fost golul campionatului.
Min. 36: Galben şi pentru Edu Oriol.
Min. 29: Rui Miguel l-a lovit cu cotul în ceafă pe Deac. Clujeanul s-a ridicat şi l-a lovit, iar lusitanul s-a prăbuşit ca lovit de tren. În scandal a intervenit şi Săpunaru. La sfatul asistentului, Deac a fost eliminat, iar Rui Miguel şi Săpunaru au luat galbene!
Min. 27: Mare oportunitate şi pentru Edu Oriol.
Min. 26: Cmovs a scos din faţa lui Dore. Golul era ca şi făcut.
Min. 24: Deac a executat direct sub bară o lovitură liberă, dar Buchta a scos extraordinar.
Min. 20: Galben Petrucci, după ce l-a atacat cu talpa înainte pe Gecov.
Min. 11: Daniel Niculae a tras de la 6 metri fix în Mincă. Uluitoare oportunitate!
Min. 7: Rui Miguel a centrat din lovitură liberă, Daniel Niculae a reluat foarte bine cu capul, dar Mincă s-a opus extraordinar.
Min. 4: Mare greşeală a lui Mincă. Portarul gazdelor a ieşit din poartă şi i-a trimis mingea fix lui Gecov, dar cehul, în loc să tragă în poarta goală, i-a pasat lui D. Niculae şi faza s-a stins.
Min. 1: A început meciul.
…
În tribune sunt peste 5.000 de oameni, dintre care 300 de fani ai oaspeţilor. În tribuna oficială a revenit, după mult timp, Arpad Paszkany, patronul CFR-ului. Portughezul Camora a fost premiat de suporteri cu titlul de cel mai bun jucător al clujenilor în acest sezon. Camora a primit un cadou şi de la nişte lusitani care se antrenează la Câmpia Turzii.
…
Rapid îşi joacă astă-seară, la Cluj, pe terenul celorlalţi „feroviari” din prima divizie, ultima şansă, aşa minusculă cum este ea, de a mai evolua şi la anul în Liga 1. Meciul din Gruia va începe la ora 21.00 şi va fi transmis de Digi Sport şi de LOOK TV.
Giuleştenii au 33 de puncte şi doar cu două victorii în ultimele două etape, coroborate cu mulţi de „dacă”: Chiajna să nu bată Petrolul, Gaz Metan să nu bată la Braşov, etc. Doar un miracol ar mai putea aduce salvarea giuleştenilor. Care merg în Gruia mânaţi de gândul că i-au „deraiat” de multe ori pe ceferiştii clujeni. A fost un 5-0 chiar în Gruia şi un 3-2 senzaţional, pe Giuleşti, cu Rapid în 10 oameni şi pornind repriza secundă de la 0-2.
CFR CLUJ – RAPID 2-1
Marcatori: Petrucci (60), Tade (75 – penalty) / D. Niculae (89)
CFR CLUJ: Mincă – Tînc, Larie, Carp, Camora – Petrucci, Muniru – Jakolis, Dore, Deac – Tade. Antrenor: Francisc Dican
Rezerve: Vâtcă – Vereș, Negruț, Tânc, Păun,Carter, Jazvici, Chanturia.
RAPID: Buchta – Săpunaru, Sapina, Cmovs, J. Oriol – Gecov, Garai – Kikas, Rui Miguel, E. Oriol – D. Niculae. Antrenor: Cristiano Bergodi
Rezerve: Bornescu – N. Vasile, Cerlincă, R. Alves, Al. Dan, J. Coimbra, Pancu
Arbitri: Al. Tudor – V. Avram, V. Urzică