“Am avut două, trei ocazii mari în a doua repriză şi puteam scoate un rezultat de egalitate. Nu am profitat însă cum trebuie şi am ratat. Am avut şi ghinion în ultimul timp. Nu ştiu dacă meritam cartonaş roşu, nu am văzut reluarea. Golul l-am primit pe o greşeală şi asta ne-a costat până la urmă toate punctele.

Va fi foarte greu să ne batem cu Steaua, Petrolul şi Astra la titlu. Cred că Steaua se va califica în faţa lui Ludogoreţ. Lui Mihai nu cred că-i pică bine că nu joacă şi de aia eu sper să revină cât mai repede pe gazon. Sperăm să ne primim banii săptămâna viitoare”, a declarat Costea, la Look TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News