Fostul internațional Gică Mihali (49 de ani) a activat la ambele formații. La CFR a pus prima cărămidă la traiectoria europeană, ca ”secund” al lui Dorinel Munteanu, iar la ”U” a fost chiar ”principal”, poziție din care a fost alungat de către fanii furioși ai ”șepcilor roșii”.

”În semifinalele Cupei României va fi un meci echilibrat, cu un mic avantaj pentru Universitatea. CFR se dezintegrează. La Universitatea am fost în perioada în care n-aveam după ce să bem apă. La CFR m-am simțit cel mai bine, nici nu se compară. Am câștigat trofee…

La Universitatea, în 12 etape am pierdut doar două meciuri, iar după unul dintre acestea, suporterii au venit pe teren, ca să mă facă să plec! La cum m-au tratat, n-am cum să spun că m-am simțit bine.

Se dădeau niște telefoane. Cei de la CFR s-au comportat excepțional cu mine. În schimb, cei de la Universitatea… Cum e posibil să dai un antrenor care te-a salvat de la retrogradare? Mă refer la cazul lui Ionel Ganea?”.

CUPA ROMÂNIEI LA FOTBAL – semifinale

Petrolul – FCCB

CFR Cluj – ”U” Cluj

Meciurile se vor desfăşura în dublă manşă. Turul va fi programat în perioada 3-5 martie, iar returul va fi organizat în intervalul 31 martie – 2 aprilie.

Toate cele patru echipe calificate au Cupa României în palmares: Steaua (21 de trofee – record), Petrolul şi CFR Cluj (câte 3 trofee) şi “U” Cluj (1 trofeu).

Urmărește-ne pe Google News