Zilele trecute, Chapecoense a trimis prima oară o echipă de juniori pe teren, iar echipa mare a susținut un prim antrenament.
Doi supraviețuitori ai accidentului, păstrați în lot
Vagner Mancini, noul antrenor al echipei, a prezentat în faţa presei noul lot al echipei Chapecoense. Din cei 29 de jucători ai noii echipe, 15 au fost transferaţi de la alte formaţii, 10 au fost promovaţi de la juniorii clubului, iar patru jucători au rămas din fosta echipă, dintre care doi sunt Ruschel și Neto, care au scăpat miraculos din accident, potrivit ESPN.
„Menţinem principiile care au condus spre succes clubul nostru în ultimii ani, determinare şi jucători care îşi doresc performanţă”, a declarat Plinio David de Nes, preşedintele lui Chapecoense.
Ultimii doi jucători care au semnat contracte cu Chapecoense au fost mijlocașul Amaral (30 de ani), de la Palmeiras, și fundașl lateral Zeballos (24 de ani), împrumutat de la Defensor Sporting.