Chela a avut liber în primul tur iar miercuri l-a „desfiinţat” pe francezul Florent Serra, venit din calificări, în două seturi, 6-1, 6-0. Principalul favorit al singurului turneu ATP din România îl va înfrunta în sferturi pe italianul Andreas Seppi, care a trecut, tot miercuri, în trei seturi, de rusul Igor Andreev: 6-2, 3-6, 6-1.
Într-un alt meci disputat astăzi, spaniolul Pere Riba a beneficiat de abandonul italianului Potito Starace, cap de serie numărul 6, şi s-a calificat în turul secund, acolo unde îl va întâlni pe compatriotul său, Albert Ramos, cel care l-a învins în manşa inaugurală pe românul Victor Hănescu.
Tecău şi Lindstedt, calificare cu mari emoţii
În proba de dublu, două perechi româneşti au părăsit competiţia. Mai întâi, Victor Crivoi şi Petru Luncanu au fost învinşi de italienii Daniele Bracciali şi Potito Starace, 6-2, 6-2. Apoi a fost rândul perechii Victor Hănescu – Marius Copil să se recunoască învinsă, în faţa unor alţi italieni, Filipo Volandri şi Andreas Seppi.
Seara de miercuri a fost salvată însă de victoria favoriţilor numărul 1 al turneului de dublu, românul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, care au învins meritoria pereche românească formată din Victor Anagnastopol şi Florin Mergea, doar după tie-break-ul decisiv, scor 6-7 (8), 6-4, 10-8.
Rezultatele complete ale zilei de miercuri, 21 septembrie,  la BRD Năstase-Ţiriac Trophy:
Simplu:
Turul I
Pere Riba (Spa) – Potito Starace (Ita, 6) 6-1, 3-2, abandon Starace
Turul II
Juan Ignacio Chela (Arg, 1) – Florent Serra (Fra) 6-1, 6-0
Andreas Seppi (Ita, 7) – Igor Andreev (Rus) 6-2, 3-6, 6-1
Dublu, turul I:
J. Kerr / T. Parrott – A. Motti / P. Raja 6-2, 6-1
D. Bracciali / P. Starace (3) – V. Crivoi / P. Luncanu 6-2, 6-2
C. Berlocq / L. Rosol – E. Donskoy / A. Ramos 6-3, 6-2
J. Knowle / D. Marrero (4) – F. Ferreiro / R. Machado 7-5, 6-1
A. Seppi / F. Volandri – M. Copil / V. Hănescu 6-2, 6-2
H. Tecău / R. Lindstedt – V. Anagnastopol / F. Mergea 6-7 (8), 6-4, 10-8

Urmărește-ne pe Google News