Conform BBC, Chelsea Londra a suferit sezonul trecut pierderi majore, cifrate la 97 de milioane de lire sterline.
Dintre acestea, 26,6 milioane de lire sterline s-au dus pe plata despăgubirilor, după demiterea antrenorului Antonio Conte și a staff-ului său, în iulie 2018.
Ruptura dintre părți s-a produs cu un an înainte de încheierea contractului antrenorului italian, care i-a adus lui Chelsea campionatul, în 2017 și Cupa Angliei, în 2018, după 1-0, în finală, cu Manchester United.
Antonio Conte a ajuns pe banca tehnică la Internazionale Milano, echipă cu care, după 18 etape, se află pe primul loc în Serie A, la egalitate de puncte cu Juventus Torino, 45.
În locul lui Antonio Conte a fost adus tot un italian, Maurizio Sarri, dar și acesta a părăsit-o pe Chelsea în 2019, cu doi ani mai devreme decât avea contractul. Evident, și Sarri a primit despăgubiri considerabile.
Este însă o ”tradiție” în acest sens, Chelsea plătind în ultimi 16 ani, de când clubul a fost preluat de omul de afaceri rus Roman Abramovici, aproximativ 90 de milioane de lire sterline pentru demiterea antrenorilor.
În plus, în 2019, cheltuielile legate cu salariile fotbaliștilor de la Chelsea au crescut cu 41 de milioane de lire sterline.
BBC mai notează că Roman Abramovici a investit sezonul trecut în clubul de fotbal nu mai puțin de 247 de milioane de euro.
Clubul englez de fotbal Chelsea a avut pierderi de aproape 97 de milioane de lire sterline în sezonul trecut, în ciuda investiţiilor de 247 de milioane de euro realizate de patronul grupării, Roman Abramovici, scrie BBC.
În aceste sezon competițional, Chelsea Londra a investit deja 280,6 milioane de lire sterline în lotul de jucători.