”Am fost la câteva meciurile Barcelonei, dar, la un moment dat, mi-a părut rău, consider că s-ar fi văzut mai bine meciul la televizor, plus că pe canapeaua din sufragerie aș fi avut și persoane cu care să comentez partida. Am avut loc în tribună la cucuieți, sus, în vârf, de unde fazele nu pot fi urmărite foarte bine. Eu țin cu Barcelona și cu Manchester United, dar îmi place și de Pep Guardiola (n.r. – managerul celor dela City), pentru stilul imprimat echipelor pe care le pregătește”, a dezvăluit Marcel Popescu.

Și Dinamo vrea să se reformeze din temelii folosind sistemul socios, care a prins în campionatele importante din Vest. Suporterii dinamoviști vor să-i ia clubului lui Ionuț Negoiță. Și-au propus să adune 100.000 de semnături.

Fan al echipei FC Dinamo, Marcel Popescu ține legătura cu Nicolae Badea, fostul șef al ”haitei”. De asemenea, vorbește des la telefon cu prietenul său, Cornel Dinu.

Însă, CS Dinamo a dorit să-l readucă la conducere, dar Marcel Popescu nu dă liniștea pensiei pe haosului din ”Groapă”.

Fostul angajat al ”Internelor” este consilierul lui Octavian Morariu, fost președinte la COSR, acum membru CIO, iar timpul liber și-l petrece în bună măsură în Italia, acolo unde a emigrat o parte a familiei sale.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News