Liviu Niculae, atacant și căpitan la echipa brașoveană Unirea Târlungeni, Liga 2, a dezvăluit, pentru monitorulexpres.ro cum este ”Briliantul” la cursuri Școlii de antrenori FRF.
Abia revenit din cantonamentul cu noua sa echipă ASA Tg. Mureş, Adrian Mutu s-a prezentat la cursuri şi pare extrem de hotărît şi motivat să obţină carnetul de antrenor. ”Pentru noi chiar a fost o surpriză plăcută modul în care Mutu a prezentat antrenamentul, cu dezinvoltură, se vede că a jucat fotbal la nivel înalt. Mutu s-a integrat perfect în grupul nostru, e dornic să înveţe. Când ai lângă tine un fotbalist ca Mutu, te motivează la maxim. Îl ajută foarte mult bagajul fotbalistic, are fineţe, astfel că are toate motivele să reuşească şi ca antrenor“, preciza Liviu Nicolae.
În vară va obţine carnetul de antrenor
Mutu a participat în luna noiembrie a anului trecut, timp de două săptămîni, la pregătirea teoretică. Săptămâna trecută, cursanţii au avut partea practică, încheiată cu un examen.
”Gabi Manu, Ciprian Niţă şi Ilie Drăgan au făcut parte din comisia de examinare. Tot cursul a fost extrem de serios şi profesionist. Am avut parte de condiţii excelente, atât pentru teorie, cât şi pentru antrenamente. Chiar ne spunea Gabi Manu că nu se aştepta să fim atât de bine pregătiţi. Nu am avut probleme nici la partea teoretică, nici la examenul practic. În iunie vom încheia modulul şi vom susţine şi o lucrare de licenţă“, a declarat căpitanul Unirii Tărlungeni, Liviu Nicolae.
Căpitanul Unirii Tărlungeni este convins că Mutu poate ajunge la Euro 2016: ”Am vorbit cu el, este extrem de motivat să fie convocat la turneul final din Franţa. Ne-a spus că s-a pregătit foarte bine în cantonament, a slăbit câteva kilograme şi că va trage tare şi în următoarea perioadă să ajungă la o formă optimă. După cum l-am văzut, Mutu are o ambiţie enormă de a reuşi, astfel că nu m-aş mira ca în vară să-l vedem cu toţii la Euro”.
“Visul meu este să fiu, la un moment dat, selecționerul echipei naționale”, afirmă Mutu.
”A fost foarte bine. Totul a decurs bine. Este o experiență nouă, care mi-a placut. Îmi doresc să antrenez la nivel de seniori, dar nu m-ar deranja să lucrez cu copii. Eu nu vreau să devin bun, ci foarte bun. Vreau să învăț, sunt umil și accept orice sfat. Am învățat multe pe teren. Pentru mine, Prandelli e un maestru. Am lucrat cu antrenori mari, precum Ranieri, Capello, Lippi sau Mourinho, dar ei au lucrat cu echipe mari, dar nu intră în detalii ca Prandelli. El e învățat să lucreze cu jucători normali, nu campioni. Mi-aș dori să antrenez Fiorentina. Și echipa națională”, a declarat ”Brili”.
”Eu cred că Mutu va fi unul dintre cei mai mari antrenori ai României. Este foarte inteligent, cunoaşte bine fotbalul şi dacă va deveni serios, poate avea rezultate mari”, a declarat Dumitru Dragomir, actualui președinte de la FC Voluntari.
”Mă tentează mai mult partea de administraţie, dar nu neg că m-am gândit şi la antrenorat. Îmi lipsesc vestiarul şi iarba, deşi sunt alergic la iarbă”, dezvăluia și fostul căpitan al naționalei, Cristi Chivu.