Combinat de-a lungul timpului cu două “bombe sexy”, argentiniana Gisela Molinero şi brazilianca Claudia Rocha, fotbalistul e acum subjugat de frumoasa chiliană Maura Rivera (25 de ani), căreia i-a dedicat golul în faţa camerelor de luat vederi: “Te iubesc, Maura!”.
Mark s-a născut în Africa de Sud, la Durban, acolo unde tatăl său, Raul, venise în anii 80 pentru a juca fotbal, scrie cotidianul chilian La Segunda. Prima limbă învăţată a fost engleza şi a trăit aici până la 10 ani. Fotbalistul spune despre acea perioadă: “Atunci nu am văzut fotbal, am văzut doar rasism”. S-a întors în Chile în 1994, pentru a locui cu bunicii din partea mamei, după ce părinţii s-au despărţit, împreună cu cele trei surori ale sale.
Ia 1.200.000 $ la ȚSKA, în Rusia
A început să joace fotbal la Union Santa Elena, iar în 2002, la 18 ani, a debutat în prima echipă a celor de la Universidad Catolica. Tehnica excelentă şi viteza impresionantă l-au propulsat apoi în Spania, unde a jucat la Albacete, la Real Sociedad, şi la Betis Sevilla, apoi a trecut la Liverpool, în Anglia. În acest moment, atacantul evoluează în Rusia, la ŢSKA Moscova, acolo unde are un salariu de 1,2 milioane de dolari.
Pentru clasamente, rezultate, ştiri despre Cupa Mondială, intră în modulul dedicat evenimentului!