Chile este în sărbătoare! Penalty-ul transformat de Alexis Sanchez, prin care naționala statului Chile a cucerit prima Copa America din istorie, a declanșat fiesta în cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud.
Chilienii au petrecut pe străzi, alături de mii de suporteri, după câștigarea finalei cu vicecampioana mondială, Argentina, 4-1 la loviturile de departajare.
Campionii au fost primiți imediat după meci de președintele statului Chile, Michelle Bachelet, la Palatul La Moneda.
La finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 0-0.
La loviturile de departajare pentru Chile au transformat Matias Fernandez, Vidal, Aranguiz şi Alexis Sanchez, iar pentru Argentina a înscris Messi, în timp ce Gonzalo Higuain şi Ever Banega au ratat.