Pe arena a cărei reconstrucție a durat patru ani, inaugurată vineri, 19 mai, Chindia a terminat la egalitate cu FC Voluntari (Neguț 48, A. Șerban 75/ Damașcan 42, U. Meleke 45+2), iar echipa lui Toni Petrea a retrogradat direct în eșalonul secund, unde o însoțește pe CS Mioveni.
Chindia, care a jucat majoritatea partidelor din ultimii trei ani pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, evolua în primul eșalon din 2019.
În primul sezon, afectat de pandemie, ar fi trebuit să retrogradeze, dar a primit șansa unui baraj tur-retur cu echipa de pe locul 3 din Liga 2, CS Mioveni, pe care l-a câștigat.
În stagiunea 2021-2022, Chindia a fost prima în play-out, dar a pierdut barajul pentru Europa cu Viitorul Constanța.
La Pitești, FC Argeș a trecut de Petrolul Ploiești, 3-0 (Tofan 27, Jobello 86, Jakolis 90+3) și s-a salvat. Succesul s-a conturat greu, după ce prahovenii au încasat două cartonașe roșții (Moldoveanu și Irobiso).
Într-un alt meci din ultima rundă a play-out-ului, UTA – FC U Craiova 1-1 (Postolachi 48 / Van Durmen 75)
Astfel, barajele pentru menținere/ promovare vor fi UTA – Gloria Buzău și FC Argeș – Dinamo/ Oțelul. Tragerea la sorți care va stabili ordinea în care echipele vor fi gazde va avea loc luni, 22 mai. Meciurile tur se vor disputa pe 27 mai, iar manșele secunde pe 3 iunie.
FC U Craiova – FC Voluntari va fi meciul care va decide calificata în barajul pentru calificarea în Conference League cu o formație din play-out. Partida se joacă într-o singură manșă, pe terenul trupei din Bănie.
Foto: Gazeta Sporturilor, Adrian Făgărășanu