China a devenit noul „El Dorado” al fotbaliștilor cu nume din lume, mai ales după ce asiaaticii au deschis larg pungile și au început să plătească salarii amețitoare.
Unul dintre jucătorii care a fost „convins” cu un salariu de „numai” 18 milioane de euro pe an să se alăture unei echipe din China, Tianjin Quanjian, este belgianul Axel Witsel, fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Zenit.
Chinezii s-au gândit și cum să stopeze orice agresiune venită din partea localnicilor frustrați că ei nu sunt la fel de bine remunerați.
Chinezul care a îndrăznit să-l faulteze pe Axel Witsel nu-și va mai primi salariul: în plus, va da și o amendă de 35.000 de dolari
În ultima rundă din campionatul Chinei, Tianjin Quanjian, echipă la care a ajuns de curând și ex-bistrițeanul Junior Moraes, a remizat cu Shanghai Shenhua, scor 1-1. pentru Tianjin a marcat chiar Axel Witsel.
În același meci, în minutul 24, Witsel a fost călcat intenționat de un adversar, Qin Sheng, care a fost și eliminat. Oficialii clubului din Shanghai au anunțat că, pentru acest gest, își vor amenda propriul jucător cu 35.000 de dolari și că, în plus, acestuia îi va fi suspendat salariul pe timp de 1 sezon!
Ghinionul lui Qin Sheng este că noua ediție a campionatului de abia a început!