Ibericul De La Parte a câştigat căţărarea

Punctul de atracţie al acestei ediţii a fost căţărarea pe Transalpina, drum care face legătura între Transilvania şi Oltenia. Şoseaua, aflată la cea mai mare altitudine din ţara noastră, urcă până la 2.150 de metri. Traseul a conţinut 12 kilometri de serpentine cu pante cu înclinaţii de până la 10%. Botezat “Drumul dracului” de ciobanii sibieni care îl foloseau în transhumanţa turmelor spre câmpurile din sudul ţării, drumul fost o simplă potecă abruptă până în timpul Primului Război Mondial, când trupele germane l-au pietruit. Apoi, în anii 30, regele Carol al II-lea l-a modernizat. Reabilitarea începută în 2009, care a adus şoseaua la standarde înalte de calitate, a dat un imbold turismului din zonă, localitatea Rânca fiind în plină dezvoltare. Etapa cu finiş în ascensiune de pe Transalpina a fost câştigată de ibericul De La Parte, croatul Kvasina încheind infernala căţărare pe poziţia secundă. Pentru ediţia de anul viitor, care va fi cea cu numărul 50, oficialii FRC vor ca startul să se dea de la Chişinău (Republica Moldova).
CLASAMENTELE FINALE ALE TURULUI CICLIST AL ROMÂNIEI 2012:
Tricoul galben (BRD / clasamentului general individual): 1. Matja Kvasina (Croaţia / Tuşnad CT), 2. Victor De La Parte (Spania / SP Tableware / +23s), 3. Johannes Heider (Germania / Univega / +2m51s)
Tricoul alb (TNT / clasamentul combativităţii): Ioannis Tamuridis (Grecia / SP Tableware)
Tricoul verde (Ciuc Radler / clasamentul căţărătorilor): Johannes Heider (Germania / Univega)
Tricoul roşu (NIRO Group / clasamentul sprinterilor): Oleksandr Golovaş (Ucraina)
Tricoul albastru (Bellotto / clasamentul celor mai bine clasaţi rutieri români):   Andrei Nechita (România)
Tricoul tricolor (COSR / clasamentul celor mai bine clasaţi tineri rutieri români): Valentin Pleşea (CS Otopeni)
Clasamentul pe echipe: 1. Ucraina, 2. ISD Lampre (Ucraina), 3. Tuşnad Cycling Team (România)

Foto: Gabriel Chirea

Urmărește-ne pe Google News