Fotbalistul român Alexandru Chipciu va evolua în noul sezon la Sparta Praga, alături de Florin Niţă, Bogdan Vătăjelu şi Nicolae Stanciu, el fiind împrumutat de la gruparea belgiană Anderlecht Bruxelles până în vara anului 2019.

„Alexandru Chipciu se alătură sub formă de împrumut pentru un an lotului echipei Sparta”, a anunţat, marţi, gruparea din capitala Cehiei pe contul oficial de Twitter.

Conform site-ului oficial al clubului Anderlecht Bruxelles, Sparta Praga are opţiune de cumpărare a mijlocaşului român la finalul împrumutului.

Fotbalistul speră să îşi ajute noua echipă să reuşească performanţe cât mai mari. „Sunt fericit că am semnat cu Sparta Praga şi sper ca prin evoluţiile mele să-mi ajut noua echipa să reuşească performanţe cât mai mari. Abia aştept să îmbrac tricoul şi să intru pe teren. Perioada Anderlecht a fost una minunată pentru mine, am trăit momente de neuitat atât în campionat, unde am reuşit să câştigăm titlul şi Supercupa Belgiei, cât şi în Liga Campionilor şi Europa League. Mulţumesc clubului Anderlecht pentru încrederea pe care a avut-o în mine, iar fanilor pentru sprijinul necondiţionat”, a scris Chipciu pe contul personal de Facebook.

Colegul său de la echipa naţională, Nicolae Stanciu, i-a urat bun venit lui Chipciu la Sparta Praga. „Colegi din nou. Bine ai venit, prietenul meu”, a scris Nicolae Stanciu într-un mesaj postat pe Facebook.

În vârstă de 29 de ani, Chipciu se află de doi ani în lotul formaţiei Anderlecht, alături de care a câştigat un titlu şi o Supercupă a Belgiei. În cariera sa de până acum, internaţionalul român a mai evoluat la formaţiile Forex Braşov, FC Braşov, Dacia Unirea Brăila şi Steaua Bucureşti. El este al doilea român care ajunge de la Anderlecht la Sparta, după Stanciu, venit în Cehia în ianuarie.

ACTUALIZARE 3 iulie. 650.000 de euro pe sezon va încasa Alex Chipciu la Sparta. Mijlocașul român a fost împrumutat de Anderlecht pentru un sezon. Dacă brăileanul va confirma, formaţia pragheză va plăti şi restul de bani până la circa un milion de euro pentru a-l transfera definitiv. Şi faţă de cele două sezoane pe care le mai avea cu Anderlecht, la Sparta îi oferă încă trei ani de contract.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

ACTUALIZARE 3 iulie. Alexandru Chipciu a plecat în această dimineaţă spre Praga, acolo unde va efectua vizita medicală pentru noua sa echipă, Sparta. La acest club evoluează deja alţi trei români, Nicolae Stanciu, Florin Niţă şi Bogdan Vătăjelu Tot în această vară a ajuns în prima ligă din Cehia şi Alexandru Băluţă, transferat de la U Craiova la Slavia Praga pentru 2,5 milioane de euro.

Chipciu, în vârstă de 29 de ani, evoluează din 2016 pentru Anderlecht. Primul său sezon în Belgia a fost unul excelent, mijlocaşul evoluând în 48 de meciuri oficiale şi marcând şase goluri. Totuşi, în stagiunea precedentă, Chipciu s-a aflat pe teren în numai 21 de meciuri, atât din cauza faptului că belgienii şi-au schimbat antrenorul, cât şi din cauza unor probleme personale, tatăl său decedând în iarna anului trecut. 

Alex Chipciu a mai evoluat de-a lungul carierei la FC Braşov, Forex Braşov, Brăila şi FCSB. Are 36 de selecţii şi patru goluri marcate pentru echipa naţională. 

––––––

Chipciu merge marți să facă vizita medicală la clubul care îl vrea sub formă de împrumut pentru un sezon, cu opțiune pentru alte trei.

Această mutare ar veni după sezon în care fostul jucător de la FCSB a jucat doar 21 de meciuri la formația din Bruxelles.

3 milioane de euro a plătit Anderlecht pentru a-l achiziționa pe Chipciu de la FCSB, care a mai primit încă 500.000 de euro din diferite clauze și bonusuri. Contractul lui Chipciu la fosta campioană a Belgiei expiră în vara lui 2020.

Două trofee a cucerit Chipciu alături de Anderlecht, în două sezoane: titlul de campion al Belgiei și Supercupa Belgiei, ambele în 2017.

Citiți și Alexandru Băluță a debutat la Slavia Praga. Fotbalistul român a fost căpitan și a marcat un gol / GALERIE FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News