„E vorba de o intindere a ligamentelor si nu va fi operat de menisc asa cum s-a crezut initial”, a fost concluzia medicilor de la Amsterdam, acolo unde internationalul nostru a fost supus unui examen RMN. Desi nu va juca in meciul de campionat de sambata, cu AZ Alkmaar, Chivu se va numara cu siguranta printre titularii partidei cu Rosenborg Trondheim, din Liga Campionilor. Agentia „Calciomercato” a notat, ieri, ca internationalul roman e foarte aproape de un transfer in Italia sau in Spania, fiind obiectul unei „lupte” in cinci: Inter Milano – Juventus – Roma – Barcelona – Real Madrid. O confirmare importanta a faptului ca fundasul tricolor nu mai are zile multe in „Eredivisie” a venit chiar din Olanda. „Ajax a gasit inlcuitor pentru Chivu!”, a scris jurnalul batav „De Telegraaf”. E vorba de achizitionarea unui alt roman, rapidistul Razvan Rat, contra sumei de 2.000.000 de dolari. „Avem date pozitive despre Rat, jucator pe care il urmarim de aproape trei ani. Vom fi foarte atenti in continuare in ceea ce-l priveste. 80% e jucatorul nostru”, a spus Ronald Koeman, antrenorul „lancierilor”. Rat se mai afla in tratative cu Dinamo Kiev, Galatasaray si Besiktas, motiv pentru care clubul olandez a anuntat ca doreste sa accelereze discutiile. De altfel, un reprezentant al Ajaxului se va afla diseara pe stadionul „Josy Barthel”, urmand sa supervizeze evolutia celui poreclit „Rata”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News