“Sunt fericit pentru că am trecut peste momentele dificile. Am fost operat, apoi am avut probleme musculare care m-au ținut departe de gazon. După doar patru antrenamente am reușit să joc un meci oficial. Totul este bine, echipa s-a mișcat și am reușit să înscriem trei goluri. Ne aflăm pe drumul bun. Sunt trei ani de când Inter domină campionatul italian și asta pentru că avem în lot jucători de mare valoare”, a spus Chivu. Internaționalul român a fost notat cu 6,5 de cotidianul Il Giornale.
“Chivu a evitat contactele la primul său meci după operația la umăr”, a scris sursa citată. În schimb, agenția Datasport i-a acordat nota 5,5 lui Chivu. “Este clar că românul nu este în formă. Nu a mai urcat în ofensivă, iar în apărare s-au văzut unele lacune. La golul torinezilor s-a lăsat depășit mult prea ușor de Abbruscato”, a scris Datasport