Jucătorul lui Inter Milano a lăcrimat în timpul conferinţei de presă, explicând că înţelege din ce în ce mai puţin ceea ce se petrece în România şi adăugând că el crede în potenţialul echipei naţionale.
„Am venit aici după o perioadă în care am decis să tac pentru că mă cuprinsese o lehamite. Vreau să spun că mi se pare incorect ca Răzvan Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori, pe care i-a avut vreodată echipa naţională, să fie umilit. Sunt aici pentru a-mi şi a ne asuma rezultatul cu Albania şi pentru a înţelege că nu este vina antrenorului pentru că am avut 1-0 în minutul 80 şi am luat gol dintr-o fază fixă. Trăiesc într-o ţară pe care încep să o înţeleg din ce în ce mai puţin. Îmi era uşor să renunţ, îmi spuneau oamenii că aş putea să-mi bag picioarele şi să trăiesc liniştit acasă alături de soţie şi copii, dar sunt aici pentru că eu cred în naţionala României”, a declarat, emoţionat, Chivu, citat de Gazeta Sporturilor.
La conferinţa de presă susţinută la Minsk, căpitanul a făcut un apel la oamenii de fotbal din România să nu mai pună beţe în roate echipei naţionale. “Ne zbatem în mocirlă şi, dacă nu ne potolim, nu mai ieşim de acolo. Vorbim doar de dragul de a face rău. Fac un apel la oamenii de fotbal să înceteze. Cer să fim lăsaţi în pace. Nu e posibil să-l umilim pe Florescu după ce vine prima dată la echipa naţională, când este Torje de ce nu e Bănel şi când e el de ce nu e Torje”, a declarat fundaşul lui Inter.
Jucătorii au probleme psihice
Chivu a adăugat că jucătorii au probleme psihice din cauza conducătorilor de cluburi. “Şi la echipele din ţară, ca şi la naţională, lucrurile merg din ce în ce mai rău. De la unele cluburi, jucătorii vin la lot cu mari probleme psihice. Le e teamă să se exprime şi le e frică de critici”, a încheiat Chivu.
Răzvan nu pleacă
Răzvan Lucescu a declarat că, indiferent de rezultatul meciului cu Belarus, nu va renunţa la naţională: “Nu-mi voi da demisia. Am un contract cu federaţia. Dacă se consideră că trebuie să plec, vom mai discuta”.
Avertisment de la Stange
Bernd Stange, antrenorul Belarusului, şi-a avertizat elevii: “Să nu credeţi că meciul cu România va fi mai uşor decât cel cu Franţa. Toţi se aşteaptă să învingem şi va fi o presiune în plus. M-a surprins rezultatul României cu Albania, dar asta îi poate motiva pe oaspeţii noştri”.