3805-103593-chivu.jpg

După operaţia suferită la umăr la sfârşitul lunii iunie, Chivu va lipsi din nou din efectivul milanezilor, după ce s-a ciocnit violent cu Di Gennaro în partida Reggina – Inter, scor final 2-3. “O lună o să stau pe margine. Acum mi-am pus o atelă la genunchi, pe care o să o ţin două săptămâni. După aceea, încă două săptămâni o să fac recuperare şi abia apoi o să mă bag iar la joc”, ne-a declarat Cristian, nemulţumit de faptul că absenţa sa întrerupe o perioadă bună sub tricoul campioanei din Serie A: “Aşa e în viaţă, când îţi merge mai bine, uneori se întâmplă ceva care nu-ţi convine. Dar n-am ce face, strâng din dinţi şi merg mai departe”.

Fac Sărbătorile în Peninsulă

În altă ordine de idei, fundaşul de 28 de ani nu va mai reveni în ţară decât anul viitor, urmând a-şi petrece Sărbătorile şi Revelionul în Italia, alături de soţia sa, Adelina, însărcinată în şase luni. “N-avem ce face, stăm aici, la Milano, mai ales că a apărut acum şi accidentarea mea. De Sărbători, o să plecăm pe undeva pe-aici, prin zonă, tot prin Italia, adică. Încă nu ne-am decis unde, dar avem timp suficient. Important e că vom fi noi trei, împreună”, ne-a mărturisit râzând Chivu, cu aluzie la bebeluşul din pântecele soţiei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care intră în casa banilor. Se schimbă cuadratura și apar măriri de salariu, moșteniri și câștiguri impresionante
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Orașul din România în care tinerii și pensionarii se mută pe capete. E aproape de București și traiul e de 5 ori mai ieftin. Sunt școli, magazine mari, locuri de muncă și case ieftine

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Observatornews.ro
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI