În acest moment, cel mai important lucru pentru Chivu e să afle dacă mai poate sau nu să joace fotbal. Cristi s-a operat vara trecută, după accidentarea la metatarsianul doi al piciorului drept, a fost recent în SUA, la un control, s-a întors la Milano, însă nu a apărut la antrenamentele lui Inter.
Totuşi, o publicaţie din Italia, retroon line.it, susţine că fostul căpitan al naţionalei ar putea reveni în România: “Steaua s-a arătat interesată de serviciile sale. Oficialii români i-au întrebat pe şefii Interului de starea de sănătate a fotbalistului”.

Are contract cu Inter până în vară

Sursa nu oferă însă mai multe detalii, cert e că Steaua are în momentul de faţă doar trei soluţii pentru postul de fundaş central: Szukala, Gardoş şi Varela. Retro online.it susţine că Inter vrea să se mai despartă de Cambiasso, Zanetti, care, probabil, se va retrage, Milito, toţi jucători cu salarii mari, Guarin şi Ranocchia, care vor fi vânduţi. Chivu are contract cu Inter până în vară, cu un salariu anual de 2.100.000 de euro.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News