Cristi Chivu a explicat, pe larg, ce planuri are, de ce nu vrea să audă de varianta șef la FRF, deși multe voci l-au indicat drept foarte potrivvit.

„Eu m-am întors cu familia în Milano, trăim aici. Nu cred că eu corespund cerinţelor federaţiei. Naveta nu o fac, exclud. Nu mă interesează lucrul ăsta. Din punctul meu devedere, nu sunt pregătit, pentru simplul fapt că am avut o carieră de jucător, nu mă face şi un bun conducător. Nu vreau să mă bat cu pumnii în piept şi să zic că pot fi preşedinte.

Chivu nu vrea să fie președinte la FRF: „Cel mai potrivit e Gică Popescu”

Pentru următoarele alegeri nu consider că sunt pregătit.  Probabil că voi face nişte şcoli, poate voi învăţa nişte lucruri, dar dacă voi considera că sunt pregătit din toate punctele de vedere atunci poate voi accepta, deşi au trecut vreo trei ani de când m-am lăsat. Sincer, îmi lipseşte rutina. Din punctul meu devedere, cel mai potrivit om e Gică Popescu. Are problemele pe care le are, iar dacă nu le-ar fi avut ar fi fost preşedintele FRF”, a declarat Chivu la DigiSport.

Chivu nu vrea să fie președinte la FRF: „Am vorbit cu Daum, mi s-a părut un om integru”

Stabilit la Milano, Chivu nu s-a rupt de fotbalul românesc.„Sigur că din punct de vedere al rezultatelor ne aşteptam la mai mult, mă refer la preliminarii. Nici n-ar trebui să mă refer la preliminarii, ar trebui să vorbim despre situaţia naţionalei României, dar am sta 7 ore la telefon. Din păcate, calculele de pe hârtie nu sunt aceleaşi ca cele de pe teren. Am avut onoarea, plăcerea, să vorbesc cu selecţionerul. Mi s-a părut un om integru şi care e dispus să aducă echipa naţională a României acolo unde merităm. E o utopie că poţi avea performanţe la echipa naţională când fotbalul românesc e aproape de prăpastie sau e aproape să cadă de tot”, a continuat Chivu.

Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion
Recomandări
Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion

„În afară de rezultatele Generaţiei de Aur, noi nu prea am avut altele”

“Sunt multe regrete. Probabil că cel mai mare e că nu am participat la un Campionat Mondial, dar sunt convins că noi am făcut tot ce puteam. Sigur, aşteptările erau mai mari de la noi, dar am repetat de multe ori că ar trebui să fim cu picioarele pe pământ. Aşteptările sunt prea mari pentru ceea ce putem. În afară de rezultatele pe care le-am avut cu Generaţia de Aur, noi nu prea am avut. Am mai avut câteva evenimente fericite, au fost nişte excepţii. Nu mai merge cu antrenori care nu sunt plătiţi sau cu alte chestii. În fotbalul de azi, dacă nu ai forţă fizică şi psihică, atunci nu ajungi jucător”, a adăugat Chivu la DigiSport.  

Chivu despre ”bătaia” cu Ibrahimovici: „Nu eram tâmpit!”

Chivu a explicat și „incidentul” cu Ibrahimovici de la Ajax. „Nu eram tâmpit să stau la bătaie cu un animal. Mă lovea la antrenamente cu mingea. I-am zis, o dată, de două ori. Nu eram căpitan atunci, a doua zi m-au numit.

M-am enervat, i-am dat una și am fugit. Eram destul de bulversați. Nu aveam antrenament. Ne-am certat”, a zis Chivu la TV Digi Sport.

„I-am închis telefonul în nas lui Predrag Mijatovici. Am refuzat la Real Madrid. Mi-a fost superior, era arogant. Eu nu accept așa ceva. Ne putem înțelege frumos. Nu îmi place să fiu tratat de sus.

Când și de ce au intrat Nicușor Dan și George Simion în politică
Recomandări
Când și de ce au intrat Nicușor Dan și George Simion în politică

A fost în vara când am plecat de la Roma la Inter. Ar fi trebuit să insist după ce am luat Liga Campionilor când am fost dorit de un antrenor. Poate din comoditate, avusesem și problemele pe care le-am avut. Aveam și probleme fizice”, a mai zis Chivu.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Adevarul.ro
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Observatornews.ro
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI