Clubul roman a deschis duminica negocierile privind prelungirea contractului lui Cristi Chivu, care probabil va semna pe  inca cinci ani!

Publicatia Romanista scrie ca Victor Becali s-a intalnit cu directorul sportiv al Romei, Daniele Prade, pentru a discuta despre situatia contractuala a lui Cristian Chivu: “Vineri, Prade s-a intalnit intamplator la cantonamentul de la Trigoria cu impresarul Victor Becali, stabilindu-si o alta intalnire pentru duminica, dar de fapt cei doi s-au intalnit sambata seara, cand Chivu a fost la botezul fiului lui Pietro Chiodi, bun prieten al sau, dar si al fratilor Becali”.
Publicatia citata mentioneaza ca la aceasta intalnire s-au pus bazele noului contract al lui Chivu (actualul expira in 30 iunie 2008), insa discutiile mai ample nu vor avea loc mai devreme de luna ianuarie.

“Roma a stabilit sa nu aduca in discutie chestiuni contractuale cu nici un jucator si nici cu antrenorul, pentru a evita orice irosire de energie. Apoi, campionatul este lung si mai este timp sa se discute despre prelungirea contractelor unor profesionisti pe care intentioneaza sa-i tina in lot (pe lista se mai afla Mancini, Mexes si Ferrari). În mod sigur, Roma are intentia sa-l tina pe Cristian Chivu pe viata”, conchide ziarul peninsular.
Pe de alta parte, conform ProSport, care are un trimis special la Roma, clubul i-a propus capitanului nationalei prelungirea angajamentului scadent in 2008 cu inca cinci ani! 

In 2013, ar castiga 4,3 milioane euro

Pachetul salarial al fotbalistului ar urma sa creasca treptat, cu cate 500.000 de euro pe stagiune, depasind substantial actualul nivel, situat la aproximativ 1,8 milioane de euro anual. Atunci cand Chivu va avea 33 de ani va castiga 4.300.000 de euro!  De asemenea, oficialii clubului AS Roma si-au exprimat intentia de a colabora cu internationalul roman chiar si dupa ce acesta va abandona activitatea competitio-nala.

Roma ii vrea pe Rat, Marica si R. Stefan

Agentia Calciomercato scrie, luni, citand “Corriere dello Sport”, ca AS Roma vrea, prin intermediul impresarului Victor Becali, sa acorde prioritate la transferul unor tineri jucatori romani, printre cei vizati fiind Razvan Rat, Ciprian Marica si Radu Stefan, ultimul considerat “urmasul”  lui Chivu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News