Legenda ciclismului, în vârstă de 48 de ani, a fost informată de către medici că mai are doar doi, până la patru ani de trăit.
Acesta a anunțat pentru prima dată în februarie că urma un tratament pentru cancer, însă a declarat că este optimist. Ulterior, a lucrat ca și comentator BBC la Jocurile Olimpice de la Paris, în vară. De un an, acesta știe că boala sa este terminală.
În septembrie 2023, el a mers la medic inițial pentru ceva ce credea că este o întindere la umăr. A descoperit că, de fapt, avea o tumoare în umăr. O scanare ulterioară a indicat că în prostată era cancerul primar, care s-a răspândit la oase.
„Cu toții ne naștem și cu toții murim, iar acest lucru face parte din proces”, a declarat Hoy pentru The Sunday Times. „Dar nu sunt eu norocos că există medicamente pe care le pot lua și care vor amâna acest lucru cât mai mult posibil.”
Hoy s-a descris drept „optimist” și „pozitiv”
Într-o declarație publicată pe Instagram în februarie, Hoy s-a descris drept „optimist” și „pozitiv”. În anunțul său a recunoscut că știa chiar și atunci că boala sa era incurabilă.
Chris Hoy s-a căsătorit cu soția sa, Sarra, în 2010. Aceștia au doi copii împreună. Ei s-au născut prematur. Fiul, Callum, s-a născut cu 11 săptămâni mai devreme, în 2014, înainte ca fiica Chloe să vină pe lume cu patru săptămâni înainte de termen. Din fericire, Callum și Chloe sunt acum perfect sănătoși.
Sarra, soția sa, se luptă cu scleroză multiplă. „Tot simt că suntem norocoși”, a spus Hoy în interviul său curajos. „Oricât de nenatural pare, acesta este cursul naturii.”
Chris le-a spus celor mici că nimeni nu trăiește pentru totdeauna. A declarat cu hotărâre că speră să „fie aici mulți, mulți ani de acum încolo”.