„Vă mulțumesc! Nu mă voi da bătut! Mă simt bine acum, dar vreau să înțeleg ce s-a întâmplat. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mine”, a fost mesajul lui Eriksen, publicat azi în ziarul italian Gazzetta dello Sport.
Eriksen s-a prăbușit brusc, în minutul 43 al partidei dintre Danemarca și Finlanda, de la Euro 2020, disputată la Copenhaga. Mijlocașul lui Inter Milano a fost resuscitat chiar pe gazon și dus cu ambulanța la spital.
Fotbalistul se află acum în afara oricărui pericol, dar medicii pun sub semnul întrebării viitorul carierei sale.
Martin Boesen, medicul danezilor, a vorbit despre ce s-a întâmplat pe teren și a dat detalii terifiante despre clipele grele prin care a trecut Eriksen.
„Când am ajuns, respira. Dar situația s-a înrăutățit brusc. Nu mai avea puls. Am pornit masajul cardiac. Christian s-a agățat de viață. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital”, a declarat medicul, potrivit Mail on Sunday.
Martin Boesen a precizat că „la un moment dat, Christian era dus”.
„Ce înseamnă că un om este stabil? Inima bate, e conștient și răspunde într-un mod edificator. Nu avem nicio explicație pentru ce s-a petrecut. La un moment dat, Christian era mort. Cât de aproape am fost de un dezastru? Nu știu, nu pot răspunde”, a precizat medicul naționalei Danemarcei.
Sanjay Sharma, profesor la catedra de Cardiologia Sportului din cadrul St Georges University Londra, consideră că vestea bună este că Eriksen trăiește, iar vestea rea că nu ar mai putea juca fotbal.
Sharma i-a examinat pe fotbaliștii lui Tottenham când danezul evolua la Spurs (2013-2020).
„M-am gândit: Oh, Doamne! A fost ceva ce mi-a scăpat? Am revăzut toate testele și totul arată perfect”, a mărturisit profesorul, dezvăluind: „Din ziua în care a venit la Londra, eu l-am examinat în fiecare an. A fost absolut normal. Nu am detectat nicio afecțiune cardiacă”.