Starea terenului de pe Cluj Arena, mai exact spus mlaștina în care s-a jucat, în special în repriza secundă, l-a pus serios pe gânduri pe tehnicianul german. Daum va debuta pe banca naționalei pe chiar pe acest stadion, pe 4 septembrie, direct la meciul oficial cu Muntenegru, din preliminariile CM 2018.
”Condiţiile meteo nu au fost cele mai bune şi s-a jucat în condiţii speciale, mai ales în repriza a doua. S-a jucat mai mult polo decât fotbal”, a declarat Christoph Daum, care fără să vrea a dat o bilă neagră FRF, responsabilă cu organizarea partidei.
Portarul echipei CFR Cluj, Train Marc, a confirmat carențele grave de organizare: ”Din câte am înțeles, partida trebuia întreruptă câteva minute, pentru a fi îndepărtată apa, dar nu avea cine să o facă. Nu e normal ca o asemenea arenă să nu aibă un gazon bun, chiar dacă a plouat o zi”.
Prognoza meteo nu este prea bună nici pentru duminică, 4 septembrie. În ziua meciului cu Muntengeru, la Cluj-Napoca se anunță aversă sau furtună.
”Gazonul trebuie neapărat înlocuit, pentru că nu putem juca pe o asemenea suprafaţă cu Muntenegru în luna septembrie. Am discutat cu autorităţile locale care ne-au dat garanţii că va fi schimbat gazonul. Mai ales că în luna august acest stadion va găzdui un concert şi cu siguranţă actualul gazon va fi distrus”, a spus Burleanu.
Stadionul Cluj Arena, inclus în categoria UEFA Elite, a fost construit în 2011 și a costat 45 de milioane de euro. Din totalul de 45 de milioane de euro, 14 milioane de euro au fost alocate de la Guvernul României, iar restul de 31 de milioane de euro provin din fondurile județului Cluj.
Gazonul de pe Cluj Arena a reprezentat o problemă și înaintea amicalului de lux disputat de naționala României cu Spania, 0-0, în martie.
Administratorii stadionului se laudă cu un sistem de drenare performant, identic cu cel folosit pe stadioanele de la CM 2010 din Africa de Sud: ”Sub gazon se află adevărată uzină, care va fac ca terenul să fie optim pentru joc în orice anotimp”.
Citește și: