Întrebat dacă ia în calcul demisia în cazul în care România pierde meciul cu Polonia și implicit șansele de a obține calificarea la CM 2018, Daum a răspuns: „În primul rând noi ne gândim să câștigăm în Polonia. Despre celelalte lucruri putem vorbi după meci. În ceea ce mă privește pe mine, dacă demisionez acest fapt este un pas înainte pentru echipa națională a României? Jucătorii vor deveni mai valoroși sau vor apărea unii noi? Răspunsul este „Nu”. Problemele vor fi aceleași, însă trebuie să înțelegem că acesta este un proces, iar eu sunt onorat și pe deplin responsabil că fac parte din acest proces. Acest proces nu se va încheia în 10 zile și nici în unul-doi ani, va dura câțiva ani”.

Christoph Daum nu-și dă demisia. A refuzat o ofertă uriașă din Golf

Tehnicianul german a afirmat că a avut o ofertă de la un club din zona Arabiei de 2,5 milioane de euro pe care a refuzat-o. ”Acum câteva săptămâni am avut o ofertă pe masă pentru 2,5 milioane de euro din zona arabă. Dar eu vă pot garanta că nu voi pleca pentru două milioane în plus în zona arabă, voi rămâne aici. Eu nu alerg după banii din zona arabă, nu este stilul meu. Două milioane sunt mulți bani, dar trebuie să înțelegem că uneori sunt principii și valori care contează mai mult”, a precizat Daum.

Christoph Daum nu-și dă demisia. Dezamăgit de Liga 1

„Sunt dezamăgit de ceea ce am găsit la nivelul Ligii 1. Eu știam că fotbalul este sportul numărul 1 în România. Este o provocare să fiu parte din acest proces, de creștere al fotbalului. Dacă vom continua acest proces, ne vom bate cu echipe de nivel mediu în scurt timp”, a declarat Christoph Daum.

Echipa națională a României întâlnește la 10 iunie, de la ora 21,45, selecționata Poloniei, la Varșovia, într-o partidă contând pentru preliminariile CM 2018. La 13 iunie, ora 21,00, România va disputa la Cluj-Napoca un meci amical cu Chile.

Clasamentul grupei E

1. Polonia 5 4 1 0 12-6 13
2. Muntenegru 5 2 1 2 10-6 7
3. Danemarca 5 2 1 2 7-5 7
4. ROMÂNIA 5 1 3 1 6-4 6
5. Armenia 5 2 0 3 6-10 6
6. Kazahstan 5 0 2 3 3-13 2

Sâmbătă, 10 iunie:

ora 19:00 Kazahstan – Danemarca

ora 21:45 Muntenegru – Armenia

ora 21:45 Polonia – România (TVR 1)

 
 

Urmărește-ne pe Google News