Fabuloasa poveste a lui Marian Marin, omul intrat în folclorul urban cu un blestem crunt: ”Să moară Cibilan!”. Expresia este cunoscută de toată lumea, despre omul din spatele ei au habar doar cei din zona bucureşteană Ramuri Tei şi golanii de cartier care au peste 50 de ani.
Numele Marin Marian nu te face să tresari, însă porecla, Cibilan, produce fiori! El este temutul „haiduc” al Bucureştiului în anii ’80, care, după atâtea şi atâtea „fapte de vitejie”, a intrat în legendă cu celebra expresie: ”Să moară Cibilan (n.r. – mulţi pronunţă greşit Gibilan)!”. Aţi auzit-o pe stradă, în cercurile golanilor, dar şi la televizor, în emisiunile lui Mihai Bendeac. Cibilan n-a murit, deşi multă lume îi „doreşte” asta. Blestemul lansat de duşmanii săi a intrat în vocabularul popular cu un sens incert, fiind, practic, o expresie a uimirii. Cine este însă Cibilan şi de ce i-ar dori moartea cineva care nici nu-l cunoaşte?
Cibilan este un personaj cât se poate de real, cu un trecut de pomină, a cărui viaţă s-a împărţit între stadioane, puşcării şi locurile unde singurul “argument” era pumnul. Vorba a izvorât de la ţiganii sătui de bătăile administrate de uriaşul de aproape doi metri, asta deşi eroul nostru s-a născut printre rromi, iar toate femeile din viaţa lui au fost ţigănci. Cibilan este venerat în cântece de către manelişti, iar cei mai tineri dintre borfaşi i se adresează cu respectuosul „Tata Mare”!
Are un capitol special într-o carte dedicată “borfaşilor”
O echipă SportNews&Libertatea l-a descoperit pe Cibilan, un bărbat în vârstă de 62 de ani, cu un trecut înspăimântător, în anturajul echipei din Liga a III-a Juventus Colentina. Omul este îngrijitor de teren şi cel mai de încredere paznic al stadionului dintre blocurile cartierului din estul Capitalei. Toţi cei din anturajul formaţiei Juventus cunosc câte un detaliu cu care completează portretul halucinant şi spumos al personajului. ”Cibi” are propriul capitol într-o carte despre borfaşii Bucureştiului din ultimii ani ai comunismului, ”Cezar, regele puşcăriilor”, scrisă de jurnalistul Cătălin Tache. Acolo e pomenit cu numele din buletin, Marin Marian, şi de aici multe confuzii printre cititorii cât de cât informaţi în subteranele acestei lumi, fiindcă ”numele lui de scenă” era altul.
A fost bogat, a ajuns sărac
Cibilan a acţionat cu predilecţie în zona Colentina-Tei, dar era temut în toată Capitala. Se laudă că n-a bătut pe nimeni nevinovat. Doar cine l-a supărat pe el sau pe mama lui. Era respectat de toată lumea în anii 1984-1985 şi se delimita de mafioţii vremii: biletarii (cei care făceau speculă cu bilete de film), hoţii de buzunare, spărgătorii şi camionarii (cei care făceau trafic cu cărbune şi cu lemne). „Cibi” i-a altoit pe toţi şi n-a intrat în nicio gaşcă. I-a snopit pe Coco Anghel, pe vestitul Cezar şi pe Dan Mutu, regii Bucureştiului, până să apară Fane Spoitoru. Născut pe 10 ianuarie 1952, dar nici asta nu e sigur, Cibilan își duce zilele într-o baracă a stadionului din Colentina.
După anii în care a întors banii cu lopata (în vremea în care salariul unui român de rând era de 1.500 de lei, iar o maşină Dacia costa 70.000 de lei, el avea în buzunar câte 20.000 de lei la fiecare ieșire în oraș), acum este prieten cu o sărăcie lucie. A intrat la închisoare, „din imprudenţă”, dar de libertate nu s-a bucurat prea mult. N-a avut şiretenia lui Paris, ospătarul care a vândut Intercontinentalul unor evrei cu 100.000 de dolari. Are dinţi din plastic, o mână precum barosul, iar la o masă mănâncă 3 pâini (pe una o dă gata cu un borcan de zacuscă!!!!). Nu se atinge însă de carnea de porc şi nici de fasole, sătul de câtă i-a fost băgată pe gât după gratii. Oala de ciorbă o ”dovedeşte” cu polonicul, n-are sobă acasă, dar se uită la plasmă.
A dat de pământ cu Mircea Sandu
Cibilan a crescut într-o zonă rău-famată în acei ani, în estul Bucureştiului. A început să joace fotbal la Sportul. Juca, evident, pe postul de fundaş central, dar cariera sa s-a curmat rapid, fiindcă, la 18 ani şi câteva luni, a plecat într-un “cantonament” de un an şi opt luni, după ce a primit prima condamnare cu executare. N-a realizat prea multe în cariera de fotbalist, dar le povesteşte tuturor cum, la un meci, a dat de pământ cu “Naşul” Mircea Sandu. Fotbal n-a mai jucat, dar, când era în libertate, nu rata nicio partidă. “A văzut mii de meciuri. Dacă într-o zi joacă toate grupele de junior, el asistă la toate partidele”, spun cunoscuţii.
L-a cunoscut pe celebrul “Maromet”
Cibilan a urmat de tânăr calea „haiduciei”. Deşi abia făcuse majoratul când a fost încarcerat, Cibilan nu s-a temut să-şi spună “punctul de vedere” din prima zi. “A intrat acolo şi a întrebat cine e cel mai şmecher, şeful de acolo şi l-a scos la interval. L-a snopit p-ăla în bătaie şi a devenit «brigadier». Pe scurt, şef. Adică nu muncea cu ăia la stuf, ci doar se plimba printre ei, stătea în care pat voia, evident dintre cele de jos. Îi făceau ăia unghiile, îi aduceau carne, când se nimerea să aibă aşa ceva în meniu”, spun oamenii de la Juventus Colentina despre trecutul celui mai de încredere paznic de la stadion. La Poarta Albă i-a cunoscut pe celebrii gardieni “Maromet” şi Lungu, făcuţi cunoscuţi prin versurile celebrei melodii a lui Ionel Tudorache “La Chilia-n port”: “La Chilia, la Tătaru / Ah, ce dureros / Bate Maromet cu paru / Ah, ce dureros / La Tătaru, la Chilia / Ah, ce dureros / Bate Lungu cu frânghia”. “Cică avea Maromet ăla un par cu care, dacă-ţi dădea una, erai distrus două zile. Era ditamai omu, purta 50 la picior”, este portretul bestiei care l-a speriat până şi pe durul Cibilan.
“L-am «minţit» cu dreapta şi i-am dat cu stânga!”
După ce s-a eliberat, Cibilan s-a întors la fotbal, în calitate de “bodyguard”. Şi a urmat o altă întâmplare de pomină. Era cel mai mare fan al formaţiei Calculatorul, care juca în Colentina, chiar pe locul unde e terenul lui Juventus. În ’86, a mers cu băieţii într-un cantonament la Venus. Era gardianul echipei. La un moment dat, a trecut o maşină cu cinci hăndrălăi pe lângă grupul “calculatoriştilor” şi a început circul de la o femeie. Cibilan i-a pus pe toţi pe capotă. Se laudă cu tactica lui: «L-am minţit cu dreapta şi i-am dat cu stânga!». Când au ajuns la hotel au aflat că erau miliţieni care urmăreau pe altcineva. Pe unul dintre “calculatorişti” l-au luat şi l-au legat cu cătuşe de un calorifer şi l-au bătut crunt. Cibilan urla: «Daţi-i drumul, că eu sunt dat periculos pe ţară!». Şi-a luat colegul de acolo ca pe o cârpă, ca pe un sac cu cartofi şi a plecat. Nu s-a temut nicioadată de “organele statului”. “O dată a bătut un miliţian, l-a dezbrăcat şi când a fost arestat era îmbrăcat în colonel”, spun cei care aud zilnic faptele sale de vitejie.
I-a bătut pe toţi interlopii din Bucureşti
Cibilan se jură că n-a bătut niciodată oameni nevinovaţi. “La un meci cu IMGB, ăia au venit cu o galerie pusă pe bătaie. Cibilan a luat o coadă de topor şi a făcut vid în jurul lui. Unuia dintre ei i-a rupt în cap coada de topor”, spun amicii lui Cibilan. Altădată, unii au avut proasta inspiraţie să-i spună că îşi fac nevoile pe el. I-a bătut pe toţi patru, i-a pus unul peste altul ca pe nişte saci cu cartofi şi a urinat pe ei. Altă amintire: “Atunci erau mai multe găşti de interlopi, dar Cibilan a «lucrat» întotdeauna singur. Erau biletarii, hoţii de buzunare, spărgătorii, camionarii. Cei mai mari interlopi ai Bucureştiului erau Coco Anghel, Dan Bara, zis «Mutu» şi Cezar – «regele puşcăriilor». Ăştia erau cei mai periculoşi mafioţi până să apară Fane Spoitoru. Cibilan i-a snopit pe toţi. Zicea Coco Anghel în cartea aia că: «M-a bătut odată unul, Marin Marian, de m-a făcut praf! Când îmi dădea câte una, parcă îmi săreau scântei din cap». Acum, toţi ăştia au murit, numai Cibilan mai trăieşte. El este ultimul haiduc al Bucureştiului. Nu cerea el. Se ducea în centru şi veneau toţi cei care «lucrau» şi-i dădeau partea. Dacă afla că a făcut unul ceva şi nu i-a dat partea era de rău”. Pentru toate acestea, a devenit foarte respectat în cercul interlopilor: “Toţi îi zic numai «Să trăieşti, Tata Mare!».
Drama vieţii sale: i-a murit copilul la botez!
Cibilan este şi rasist, dar cu măsură: ”A avut mereu boală pe rasa pigmentată. Când a fost prima dată în puşcărie, rromii au terorizat-o pe mă-sa. Când a ieşit, s-a dus direct peste ei şi i-a snopit. Dar toate femeile lui au fost din această etnie. Se spune că de la țigani vine expresia cu Cibilan, ei îi purtau sâmbtele”. Şcoală multă n-a făcut. În clasa a II-a a fost exmatriculat, iar apoi, cu chiu, cu vai, a reuşit să obţină diploma de opt clase. N-a strâns nici avere, deşi i-au trecut prin mână mulţi bani. N-a fost bogat precum Dan Alban, zis ”Albanezu”, ”Cain”, ”Şobolanu”, interlopii deştepţi din acele timpuri. La un moment dat, a trăit un şoc. A avut un copil care i-a murit chiar la botez, fiindcă făcuse aprindere la plămâni. A murit în căruţ. Preotul care l-a botezat pe copil şi naşul micuţului au murit şi ei, în decurs de doar trei săptămâni. După aceea a fost din nou tată. Pe băiatul lui îl cheamă tot Marin Marian, are 14 ani şi i se zice ”Rică Venturiano”!
Stă într-un bordei lângă Bamboo!
Cibilan stă în casa părintească. De fapt, într-o prelungire, pentru că în casa “bună”, la stradă, locuieşte sora sa, cu familia ei. “E un bordei lângă Bamboo. Zici că e Coliba Unchiului Tom. N-are uşă, şi nici sobă”, dezvăluie vecinii. Dar are plasmă, dar se încălzeşte cu un calorifer electric. De fiecare dată când ia banii, primul lucru pe care-l face este să plătească factura la curent.
Cibilan nu se sinchiseşte prea tare de rude: “Odată a tăbărât cu toporul pe maşina cumnatului său!”. Când n-are chef să meargă acasă, stă într-o baracă de la stadionul formaţiei Juventus Colentina. Atunci când era teroarea Bucureştiului comanda numai câte 3 lăzi cu vin şi câte 200 de mici, pe care îi împărţea cu cine se nimerea. Acum a învăţat să se hrănească sănătos: nu mănâncă niciodată carne de porc! Cibilan are dantură nouă: toţi dinţii sunt din plastic, pentru că erau cei mai ieftini. Stomatologul care l-a tratat s-a speriat: i-a făcut trei injecţii, ca să-l amorţească şi nimic. “Cu cantitatea asta, adormeam şi un cal!”, s-a arătat uimit specialistul. Şi a mai “intrat la apă”. Nu mai are 140 de kilograme, ca în anii lui de glorie, ci “doar 100”. Nu se mai bate cu nimeni acum. “M-am lăsat”, se laudă omul intrat în istorie. Deşi a dus lupte grele cu miliţienii, Cibilan are o opţiune stranie: ţine cu Dinamo!
CONDIŢII MIZERE
Locuieşte într-un ”bordei” lângă Bamboo
Marin Marian locuieşte în condiţii jalnice, într-un „bordei” lângă cel mai renumit club din Bucureşti, „Bamboo”. S-a născut printre ţigani, pe care i-a urât de moarte, dar care şi ei l-au urât până i-au născocit dedicaţia „Să moară Cibilan”. Asta deşi toate femeile din viaţa lui au fost ţigănci! În aşa-zisa locuinţă de pe strada Ramuri Tei n-are sobă, nici geamuri şi nici uşă la intrare, dar are plasmă! „Eu am luat-o, din banii mei. Costa 80 de milioane, dar am luat-o cu 18”, ne-a dezvăluit Cibilan. Tot ceea ce-şi doreşte e ca băiatul său, pe care-l cheamă tot Marian Marin, să crească lângă el şi promite să aibă grijă ca puştiul de 14 ani să nu apuce pe căi greşite. „Maică-sa se droga şi am alungat-o! Nu sunt căsătorit”, şi-a încheiat povestea Cibilan. Ca om bun la toate la Juventus Colentina (îngrijeşte terenul, în principal), omul intrat în folclorul străzilor primeşte 1.000 de lei pe lună.
DISEARĂ, PE WWW.SPORTNEWS.RO, UN INTERVIU DELIRANT CU TEMUTUL CIBILAN.