DSCN5059Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

90 de bicicliști, majoritatea din București, au pedalat marți, 15 august, 65 de km, pe traseul Bolintin Vale – Găiseni – Vânătorii Mici – Corbii Mari – Potlogi – Florești, la cincilea eveniment cicloturistic cu plecare din Bolintin Vale din ultimii trei ani. Participanții au vizitat obiective istorice și culturale giurgiuvene și dâmbovițene din apropierea Bucureștiului, precum colecția etnografică din Vânătorii Mici, biserica din Corbii Mari, ferma turistica La Tzara, Conacul Florești și, mai ales, Palatul Brancovenesc din Potlogi.

“Am încheiat cu succes încă un tur din seria celor organizate în zona de sud a României. Cicloturiștii au descoperit, mulți dintre ei in premieră, obiective culturale și istorice importante din zonă și au făcut-o într-un mod plăcut, pe bicicletă, prin mișcare, aproape de natură și de satul românesc. Prin astfel de evenimente, dorim să contribuim la dezvoltarea comunităților locale si să promovăm destinații inedite pentru petrecerea timpului liber într-un mod activ, aproape de Capitală”, a spus Mircea Crisbășanu, organizatorul turului din partea Asociației ROI și a Outhentic Cycling Romania. 

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Impresii despre traseu, exprimate de către participanți:

  • Am mai participat si la ediția de anul trecut a turului și de atunci am tot facut ture cu bicicleta. Inainte de asta nu mă mai urcasem pe bicicleta timp de 33 ani. Mi-a plăcut foarte mult și îmi doresc să revin”, ne-a spus Victor, unul dintre participanti.
  • Mulțumim organizatorilor pentru o tură minunată în aceasta zi de mare sărbatoare. Ne-au întâmpinat gazde ospitaliere, locuri încărcate de istorie, oameni frumoși și prietenoși. Mulțumim tuturor și așteptăm și alte ture la fel de frumoase!” – sunt impresiile Mihaelei, una dintre cicloturiste.

Cicloturism la Potlogi. Cum arată harta traseului

Traseul Bolintin – Vanatorii Mici – Corbii Mari – Potlogi – Floresti măsoară aproximativ 65 km pe drumuri de asfalt și pietruite, cu o mică diferență de nivel, de 60m. Harta traseului poate fi accesată aici: https://www.bikemap.net/en/route/4148541-traseu-bolintin-vale-potlogi-2017/.

Evenimentul „Bucura-te de cicloturism, pe urmele lui Brancoveanu!” a fost organizat de către Outhentic Cycling Romania și Asociația ROI, cu susținerea OMV Petrom. Turul este parte a unui proiect de dezvoltare comunitară, finanțat de OMV Petrom, menit să susțină și să încurajeze dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin cicloturism ca posibilitate de valorificare a resurselor locale: monumente istorice si culturale zone naturale, ospitalitate, tradiții etc. Peste 50 de voluntari, atât angajați OMV Petrom, cât și localnici, au contribuit la buna desfășurare a turului și la succesul evenimentului.

 

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI