1. Este foarte dezamăgit de modul în care a fost tratat după ratarea calificării în meciurile de baraj cu Grecia. Piţurcă a considerat o performanţă clasarea pe locul 2 în grupa preliminară, înaintea Turciei şi Ungariei.

2. Este nemulţumit de aria de selecţie, care nu-i asigură multe soluţii. I se reproşează că nu a întinerit suficient echipa.

”Nu stăm pe roze. Jucătorii noştri nu joacă la echipele din exterior şi până în toamnă ar trebui să mai apară şapte, opt, zece jucători la rampă ca să putem emite pretenţii”, se lamenta Piţurcă după ratarea calificării la CM 2014. Situaţia nu s-a ameliorat deloc.

3. Nu se simte prea confortabil la FRF după ce a căzut ”guvernul lui Mircea Sandu”.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu,  i-a arătat pisica: ”În fotbal e un principiu foarte clar: rezultatele sunt cele care te ţin. Rezultatele sunt cele care te confirmă, rezultatele îţi infirmă o anumită poziţie pe care o ocupi. În mod cert, ca selecţioner trebuie să ai contract pe obiective. Asta i-am reproşat eu fostului preşedinte al FRF, că nu a semnat un contract cu selecţionerul în ceea ce priveşte un obiectiv intermediar”.

4. Oferta financiară din partea saudiţilor de la Al Ittihad este, practic de nerefuzat: 6,4 milioane de euro în doi ani (salariu, primă de instalare şi prime de performanţă).

5. Faptul că i se reproşează constant că este un antrenor demodat şi nu ştie să gestioneze relaţiile cu fotbaliştii capricioşi, gen Mutu, Săpunaru sau Ştefan Radu.

”Piţurcă e primitiv în ceea ce înseamnă pregătirea. Este foarte bun selecţioner, asta e adevărat şi tot timpul o zic, el m-a selecţionat la echipa de tineret şi la echipa României B. Asta nu o spun eu! El are ochi foarte bun la jucători, dar nu ştie să motiveze jucătorii, are un stil dictatorial”, a declarat cu puţin timp în urmă Adrian Mutu.

Urmărește-ne pe Google News