Cu Ovidiu Hoban în echipă, Hapoel a cucerit ultimele două titluri în Israel (206, 2017). Clubul fondat în 1949 mai avea două trofee, în 1975 și 1976. Clubul mai are o cupă (1997) și trei Supercupe în palmares (1975, 2017, 2018).

Numelui orașului Beer Sheva are semnificație dată de Geneză ca ”Fântana celor șapte” (miei).

Administrativ, Alona Barkat e cheia. Prima femeie-patron din fotbalul israelian, 47 de ani, a cumpărat clubul în 2007, investind peste 20 de milioane de euro.

Un mare merit pentru rezultatele bune din ultimii ani îi revine tânărului antrenor Barak Bakhar, care în septembrie va împlini 38 de ani.

O campanie europeană neașteptat de bună pentru Hapoel, în sezonul 2016-2017. Mai întâi, a fost la un pas de grupele Ligii. A trecut de Sheriff (3-2 și 0-0, turul 2) și de Olympiakos (0-0 și 1-0, turul 3), oprindu-se în play-off (2-5 și 2-0 cu Celtic). Apoi, a continuat în seriile EL. Două victorii cu Inter Milano (2-0 în deplasare și 3-2 acasă) și s-a clasat pe 2 într-o grupă în care au mai jucat Sparta Praga și Southampton. A fost eliminată în „16”-imi de Beșiktaș (1-3 și 1-2). 

Hapoel a fost eliminată din play-off-ul Ligii Campionilor de Maribor, Slovenia, 2-1 și 1-0. În turul II, trecuse de Ludogoreț, echipa lui Moți și Keșeru, 2-0 și 1-3.

Spaniolul Cuenca și nigerianul Ogu sunt cei mai valoroși oameni din lot, cotați la 1.500.000 de euro.

La Hapoel evoluează și Tony Nwakaeme, atacant nigerian de 28 de ani, fost la U Cluj și Petrolul.

De asemenea, fostul dinamovist Elhamed s-a transferat în urmă cu două săptămâni de la Ashdod la Hapoel Beer Sheva în schimbul sumei de 1,2 milioane de euro. La Hapoel, fostul dinamovist evoluează ca fundaș central.

Citiți și Cu cine va juca FCSB în grupele Ligii Europa. Adversare de bătut. A dat peste o echipă pe care a mai întâlnit-o în acest sezon! Componența grupelor

Cine e FC Lugano, adversara FCSB din grupa G a Ligii Europa. Renăscuți din propria cenușă. Au un jucător care a denunțat un blat!

Cine e Viktoria Plzen, adversara FCSB din grupa G a Ligii Europa. ”Clienții” românilor!

 
 

Urmărește-ne pe Google News