”Şi-aşa-mi vine câteodată, să dau cu Briceag în haită!”, au cântat, ironic, oltenii, după succesul echipei lui Gigi Mulțescu. Dinamo a ajuns la trei eșecuri la rând în Liga I, craiovenii chiar se bat la titlu!
”Am vrut să centrez, dar mingea s-a dus în poartă și mă bucur nespus”, a declarat. modest, Briceag.
Dar cine e Briceag? Descoperit de profesorul Dan Silvăşanu de la FC Argeş, Marius a avut câteva prestaţii bune la echipa din Trivale (2010-2013), însă, după dispariţia clubului alb-violet, fotbalistul a luat calea pribegiei. A plecat liber de contract de la defuncta FC Argeş pe vremea managerului Cătălin Barbu, iar piteștenii nu s-au mai ales cu nimic din urma acestui transfer.
Briceag ajuns la CSM Rm. Vâlcea, unde a făcut o figură destul de frumoasă în stagiunea 2013-2014, fiind remarcat de CSU Craiova, care l-a și transferat.
Monitorizat de spanioli
Potrivit impresarului lui Briceag, jucătorul era monitorizat în 2014 și de ”spaniolele” Real Sociedad şi Mallorca. Craiova a câștigat, la începutul lui 2015, ”lupta” pentru semnătura lui Marius chiar cu Dinamo, care l-a dorit înainte ca el să ajungă în Bănie.
De la 2.000 de euro lunar, la 5.000
Dacă la început jucătorul care putea juca și fundaș și mijlocaș pe ambele părți ale terenului era remunerat cu 2.000 de euro pe lună, acum a ajuns la un venit de 5.000 de euro.
Oltenii n-au avut încredere deplină în Briceag (8 meciuri în 2015), de vreme ce, sezonul trecut, el a fost împrumutat la FC Voluntari (14 partide)!
Marius a semnat luni primul său gol în prima divizie. În întreaga sa carieră mai marcase doar o dată, pentru CSM Rm. Vâlcea, în Liga 2.