ACTUALIZARE 4 septembrie. Confuzia la nivel de conducere a blocat numirea spaniolului Maqueda.

”Nu pot să confirm nimic deocamdată. Nu s-a întâmplat nimic. Nu știu cine e la Cluj-Napoca, hotelul de care s-a vorbit e cel mai mare din oraș și stau mulți acolo, nu e nici o problemă. Pot fi și antrenori, hotelul are sute de camere. Daniel Stanciu e la același hotel, de vreo două săptămâni. Mai sunt niște camere libere, mai e loc să mai vină oameni. Proprietarii se bucură să aibă un grad de ocupare cât mai mare. Am pregătit o porțiune de Someș deja pentru canotaj (n.r. după ce s-a scris că în conducerea clujenilor vine și Herminio Menéndez, un fost canotor spaniol de 64 de ani). Putem să-l luăm și pe Ivan Patzaichin, care a fost și mai mare. Eu am dezavantajul că n-am făcut niciodată canotaj, e un punct slab pentru mine. Eu am mai spus că suntem cam mulți pe la birouri și s-a supărat lumea pe mine. După aia ne-am mai rărit”, a declarat președintele Iuliu Mureșan, la Digi Sport. 

”Acolo, sus, e o persoană care a dat foarte mulți bani și are dreptul să-și pună întrebări, să ia măsuri după ce am ratat rușinos calificarea cu Dudelange. Ne asumăm asta, îmi asum și eu. Poate și eu mă simt într-un fel în pericol. Poziția mea e grea, mulți tânjesc la ea, dar e multă răspundere”. 

”Nu știu ce să zic de o schimbare de antrenor. Aș zice mai mult că nu se va petrece. S-a întâmplat ceva în Luxemburg, dar nu pot să discut. Mai mult extrafotbalistic, care a afectat jucătorii și vestiarul. Miercuri la 16:30 se reunește lotul, iar la 17:30 va fi antrenamentul condus de Conceicao”. 

ACTUALIZARE 3 septembrie. Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj, l-a instalat pe Daniel Stanciu, ca manager sportiv, și pregătește instalarea lui Cornel Șfaițer (ex-FC Botoșani) în funcția de președinte. Șfaițer a fost surprins astăzi în Cluj-Napoca, semn că negocierile cu „feroviarii” sunt avansate. Venirea lui ar însemna îndepărtarea sau limitarea prerogativelor lui Iuliu Mureșan, cel care ocupă în prezent funcția de președinte.

În carieră, Maqueda (49 de ani) a fost antrenor secund la Real Madrid, Levante, Celta Vigo și Vaslui, înainte să conducă echipe precum Al Ittihad, Al-Shoalah, Al-Fateh, Al-Masry.

Din informațiile dezvăluite la DigiSport, Maqueda se află deja la Cluj-Napoca. Acesta a jucat pe postul de mijlocaș și a prins 52 de meciuri în tricoul lui Real Madrid, pentru care a marcat și 4 goluri.

”În afara faptului că a fost un mare fotbalist, ca antrenor mi s-a părut foarte bine pregătit, un antrenor de valoare, bun. Eu chiar am vrut să îl pun principal, dar el a vrut să plece cu Lopez Caro”,  a spus Adrian Porumboiu, fostul patron al Vasluiului.

Maqueda a jucat timp de 5 ani la Real Madrid între 1988 şi 1993, fiind un produs 100% al Academiei blanco. El a debutat la echipa secundă a clubului madrilen în 1986, iar doi ani mai târziu a fost promovat la prima echipă. A câştigat de-alungul carierei sale două titluri de campion cu Real Madrid, două Supercupe ale Spaniei şi Cupa Regelui în 1988-1989. La Real Madrid a fost coechipier cu legendarii Butragueno, Hugo Sanchez sau Michel, dar şi cu Gică Hagi.

Fostul mare internațional spaniol Rafael Gordillo, președinte la CFR Cluj! Rămâne Iuliu Mureșan?

Urmărește-ne pe Google News