Şarapova s-a născut la Nyagan, în Siberia. Părinţii săi au locuit până în 1986, cu un an înainte de naşterea Mariei, la Gomel, în Belarus. După teribilul dezastru de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, părinţii ei, speriaţi de eventuale consecinţe, au lăsat totul în urmă şi s-au mutat în îndepărtata Siberie. Acolo s-a născut frumoasa Maria, pe 18 aprilie 1987.
„Regina Maria” a fost numărul 1 mondial în ierarhia WTA în 2005, iar acum este pe locul 7. În carieră a reuşit 31 de titluri, printre care şi câte un succes în fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slem: Wimbledon (în 2004), US Open (2006), Australian Open (2008) şi Australian Open (2012).
A mai cucerit şi Turneul Campioanelor în 2004 şi medalia olimpică de argint la Olimpiada de la Londra, din 2012. Şarapova mai are în palmares alte patru finale de Grand Slem pierdute. La Roland Garros, ea se va lupta pentru a noua oară cu un trofeu uriaş pe masă. Diferenţă enormă faţă de Simona, aflată la prima tentativă de acest gen. Este un detaliu care, cu siguranţă, îi va da fiori constănţencei.
Rusoaica a obţinut, până acum, din tenis fabuloasa sumă de 27.945.381 de dolari, cam de şapte ori mai mult decât a câştigat Simona Halep.
Simona i-a luat primul set abia anul acesta
„MaSha” şi Simona s-au întâlnit până acum de trei ori şi, de fiecare dată, rusoaica a învins. Primele două întâlniri au avut loc în 2012 şi le-a câştigat pe ambele în două seturi. La Indian Welles a fost 6-3, 6-4, la Beijing a fost ceva mai echilibrat: 7-5, 7-5. Anul acesta, cele două s-au întâlnit în finala de la Madrid, iar Simona a arătat, cel puţin în primul set, că poate mătura pe jos cu adversara sa. A fost un 6-1 clar, dar Şarapova a câştigat celelalte două seturi cu 6-2, 6-3, ridicând deasupra capului alt trofeu.
„Nu voi avea un avantaj în finală”
Maria Şarapova susţine că mental stă foarte bine după ce a obţinut calificarea în finală. Dar a adăugat că experienţa sa superioară nu va fi un avantaj în ultimul act al turneului. Şi a motivat şi de ce. „Am avut meciuri grele în ultimele zile, dar sunt fericită că am reuşit să îmi ridic nivelul pe final. Am căpătat foarte multă încredere datorită acestor dispute. Nu cred că voi avea un avantaj în finală pentru că am câştigat deja turnee de Grand Slam. Mă uit la ce meci greu am avut astăzi, chiar dacă Eugenie nu avea experienţă, pe hârtie, la un asemenea nivel”, a declarat Şarapova după semifinala cu Eugenie Bouchard.
„MaSha”, mai experimentată, dar şi mai obosită
La această ediţie de la Roland Garros, Halep a mers ceas, reuşind să nu piardă niciun set. Au fost numai victorii în două seturi. Şarapova a avut nevoie de câte trei seturi în ultimele trei meciuri de câte trei seturi. Ceea ce înseamnă că este mult mai obosită.
Cum s-au calificat cele două până în ultimul act
Halep
Halep – Kleibanova 6-0, 6-2
Halep – Watson 6-2, 6-4
Halep – Torro Flor 6-3, 6-0
Halep – Stephens 6-4, 6-3
Halep – Kuzneţova 6-2, 6-2
Halep – Petkovici 6-2, 7-6 (7-4)
Şarapova
Şarapova – Pervak 6-1, 6-2
Şa5rapova – Pironkova 7-5, 6-2
Şarapova – Ormaechea 6-0, 6-0
Şarapova – Stosur 3-6, 6-4, 6-0
Şarapova – Muguruza 1-6, 7-5, 6-1
Şarapova – Bouchard 4-6, 7-5, 6-2