„Taifunului” Pegula a trecut de cehoaica Pliskova, 6 WTA, în doar 53 de minute.
Pentru un loc în semifinalele de la Dubai, Pegula se va duela cu învingătoarea partidei dintre Caroline Garcia și Elise Mertens (favorită 10).
The 🇺🇸 women keep finding success!
This week, Jessica Pegula hits a career-high ranking! pic.twitter.com/bqzyoADaFT
— USTA (@usta) March 8, 2021
Turneul de la Dubai se dispută pe hard, între 7-13 martie 2021, iar premiile totale sunt în valoare de 1.835.490 $. Ultima campioană a fost Simona Halep, în 2020.
În 2021, Pegula are 12 victorii și 4 înfrângeri. Iar cel mai bun rezultat din acest an a fost sfertul de finală de la Australian Open.
De asemenea, săptămâna trecută la Doha a ajuns până în semifinale, unde a fost oprită de Petra Kvitova, cea care avea să câștige turneul.
Tenis de plăcere și încrederea câștigată
Jessica Pegula este fiica miliardarului Terry Pegula, cu afaceri în domeniul imobiliar şi al extracţiei gazelor naturale, informează lequipe.fr.
Terry deţine franciza Buffalo Sabres din campionatul nord-american de hochei pe gheaţă şi, împreună cu soţia lui, Kim, franciza Buffalo Bills din campionatul de fotbal american.
Pegula a apărut târziu în tenisul de înaltă performanţă. După ce a devenit jucătoare profesionistă în 2012, a aşteptat trei ani până să joace la un Grand Slam. La US Open 2015 nu a trecut de calificări.
Prima finală în circuitul WTA a jucat-o în 2018, la Quebec Open, un an mai târziu a câştigat singurul titlu din palmaresul ei, la Washington.
Jessica nu s-a remarcat până la reluarea competiţiilor după izolarea cauzată de pandemia de coronavirus, în vara anului trecut. Antrenorul ei spune că juca de plăcere și nu se concentra pe calitățile pe care le avea.
Loviturile le-a avut întotdeauna. Problema era încrederea. Chiar şi când era pe locul 100 a reuşit să învingă câteva jucătoare bune din Top 50. A fost nevoie doar de câteva victorii pentru a începe să creadă.
Antrenorul David Witt:
Jucătoarea americană a crescut admirând-o pe elvețianca Martina Hingis și are propria companie de frumuseţe, Ready 24.
Kim, mama Jessicăi, are rădăcini sud-coreene.
Jessica Pegula are o soră, Kelly, și un frate, Matthew. Michael și Laura sunt copii tatălui miliardar din prima lui căsătorie.
Foto: EPA
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3