VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Lupta pentru șefia FRF nu se dă doar între Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu, ci îi implică, vrând-nevrând, și pe oamenii de lângă și din spatele acestora. Dacă despre Florentina Lupescu, soția ”Kaiserului”, s-a mai scris, Anamaria Tulumb reprezintă o necunoscută. Cine este ”prima doamnă” de la FRF? 

Originară din Bacău, ca și Răzvan Burleanu, Anamaria nu a ieșit cu nimic în relief, preferând un rol discret. S-a scris că a fost colegă de podium, pe la diferite prezentări de modă, cu Monica Columbeanu. Are în palmares şi un titlu de ”Miss Boboc”.

Un studiu sumar al postărilor sale de pe Facebook indică o persoană preocupată de nutriție. Anamaria postează rețele vegetariene. Fata chiar arată fit, la fel ca și partenerul său de viață.

Nu este însă clar dacă Anamaria și respectă regulile pe care le promovează. Tulumb a postat, în octombrie 2017, de la Shaormeria Băneasa. N-a mers singură, ci împreună cu iubitul, pe care l-a tăguit.

Pe Facebook, fata își apără cu îndârjire partenerul de viață. În mediul on-line, se plânge că presa este nerecunoscătoare față de șeful federației. La un articol distribuit pe 26 iulie 2017, intitulat ”Fotbal: Răzvan Burleanu, laureat la gala Leaders Under 40 Awards”, unul scris de Agerpres, laudativ la adresa lui Burleanu, Anamaria scrie: ”Frumoase cuvinte Ion…presa sportiva nici nu a preluat macar acest articol”.

Scrisul Anei nu este însă prea îngrijit, capitol surprinzător, având în vedere că Răzvan avea preocupări literare, anume faptul că a scris poezii. Remarcăm faptul că virgula, care se impunea înainte de ”Ion”, este un element care i-a dat bătăi de cap moldovencei.

Anamaria vine și la meciurile naționalei, dar nu singură, ci împreună cu prietenele și cu rudele. Participă câteodată la party-urile organizate de FRF, îl însoteşte pe preşedinte în deplasări ale naţionalei sau la reuniuni sub egida UEFA, spun cunoscuții.