Mijlocașul danez Christian Eriksen s-a prăbușit sâmbătă pe teren în minutul 43 în timpul meciului de la Euro 2021 dintre Danemarca și Finlanda. Resuscitat pe gazon, acesta a fost transportat la spital, iar ulterior partida a fost suspendată.
A impresionat de tânăr
Eriksen s-a născut în 1992 în Middelfart, un orășel de 16.000 de locuitori de pe insula daneză Funen, din vestul țării. Tatăl său era antrenor la academia locală de fotbal, iar tânărul Christian s-a făcut rapid remarcat în campionatul de tineret danez datorită abilităților sale tehnice, atrăgând rapid interesul unor cluburi importante precum Chelsea sau FC Barcelona, acolo unde a și dat probe, potrivit biografiei de pe Wikipedia. A ales în cele din urmă să joace la formația olandeză Ajax Amsterdam, cu care a semnat un contract în 2008. A trecut de la tineret la echipa mare, reușind să stârnească comparații în rândul oamenilor de fotbal cu legenda daneză Michael Laudrup.
Trei titluri cu Ajax
A luat trei titluri cu Ajax în Olanda, iar în 2013 s-a transferat în Premier League, la Tottenham, unde a jucat până anul trecut, când s-a mutat la Milano, la Inter.
Convocat în 2010 pentru prima dată la echipa națională, Christian Eriksen a strâns între timp 108 apariții în tricoul danez, marcând până acum 36 de goluri. În același an, 2010, a fost cel mai tânăr jucător participant la Cupa Mondială din Africa de Sud. Avea 18 ani atunci.