„Vreau să cumpăr clubul Dinamo de la domnul Ionuţ Negoiţă. Sunt dinamovist de când mă ştiu şi cred că pot să ajut echipa în acest moment. Despre negocieri nu vreau să vorbesc prea multe, pentru că prefer discreţia afacerii în sine. Pot să spun doar că voi fi patron singur, nu vreau să cumpăr alături de alţi afacerişti. E vorba despre o structură, o societate, care îmi aparţine. Nu voi cere un alt audit, pentru că există deja unul valabil.

Răspunsul final îl voi da în luna iulie, atunci voi putea spune dacă am cumpărat sau nu Dinamo. Acum e prea devreme să discutăm despre echipa administrativă sau despre staff-ul tehnic, nu ne putem da cu părerea despre ceva ce nu e al nostru. E posibil să păstrăm, e posibil să schimbăm, la momentul potrivit vom vedea”, a declarat omul de afaceri Claudiu Florică, potrivit Fanatik.

Parteneriat cu Atletico Madrid

Florică a intrat în fotbal acum 5 ani, când l-a adus de mână pe fiul său. În iulie 2014 a fost lansată, cu mare pompă, clubul de fotbal Regal Sport Club București. Atletico Madrid a deschis, în România, prima academie de fotbal din afara Spaniei. Proiectul s-a întins pe o perioadă de patru ani, dar s-a deșirat înainte de 2018. Mai întâi, Regal a cedat o grupă întreagă la CSA Steaua, în vara anului trecut. Din august 2018, Regal și-a pierdut numele și și-a schimbat proprietarul. Acum, clubul se numește ACS Centrul de Performanță Rapid București și este pepiniera formației giuleștene din Liga a 3-a.

Fiul lui Florică, Mihai Luca, a evoluat la Rapid

Mihai Luca, al treilea din stânga
Fiul lui Florică, marcat în fotografie

L-ar fi denunțat pe Tăriceanu

Florică a fost prieten ”la toartă” cu Florică, ai căror copii au jucat fotbal împreună. Interesele și banii i-au despărțit, până la urmă, pe Florică și pe Tăriceanu. DNA susține că o firmă, identificată de surse judiciare ca fiind
Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria, l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari. Claudiu Florică, care ar fi denunțat presupusa șpagă, este fostul șef al filialei din România al firmei austriece Fujutsu Siemens. Totodată, Fujitsu este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.

Citește și:

Legăturile de familie dintre denunțătorul Claudiu Florică și pârâtul Călin Popescu Tăriceanu

Urmărește-ne pe Google News