Noul blazon ce va înlocui sigla FRF de pe tricourile reprezentativelor a fost creat de compania Brandient, înființată în 2002.
Brandient este una din cele mai importante agenţii de branding din Europa de Est, care a câştigat multe premii naţionale şi internaţionale pentru lucrările sale. Compania mai are în portofoliu rebranduirea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a Federației Române de Handbal (FRH) și desenarea logo-ului naționalei de rugby a României.
Identitatea echipei naționale de fotbal a României a fost prezentată chiar de creatorul ei, Aneta Bogdan, Managing Partner al companiei Brandient. Aneta Bogdan este absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, are o diplomă de MBA obţinută la Open University Business School, iar din 2000 este membru al Chartered Institute of Marketing din Marea Britanie şi chartered marketer.
Aneta Bogdan la conferința FRF:
”Dacă ne uităm puțin ce fac ceilalți în branding de țară veți găsi inclusiv topuri ale ceor mai prețioase branduri de națiune.
În acest context în care ne cam lipsește brandingul de națiune, ne uităm la orice vector capabil care să suplinească accst job pe care ar trebui să-l facă în primul rând guvernanții. Și, vești bune, pentru că avem mulți vectori care sunt capabili să poarte pe umerii lor brandul de țară. Iar sportul național, fotbalul în speță, este unul dintre acești vectori care e capabil să poarte brand de națiune.”
”În ce context lansăm acest proiect. Chair dacă acest context are multe perspective din punct de vedere al emoțiilor sau al performanțelor așteptate, eu sunt om de business și uitați cum văd situația: văd o încercare unică de management al schimbării, pe care o echipă de oameni foarte tineri încearcă să o facă într-un domeniu în care nu s-a abordat managementul schimbării.”
„Aceasta (stema României – n.r.) este reprezentarea simbolică a națiunii Române. Ne-am obișnuit cu toții cu ea. Este o colecție de elemente heraldice. Sunt peste 20 de elemente heraldice în ceea ce numim stema României.
Dacă ne gândim la sport și la nevoia de energie, modernitate și show-biz, am încercat să reinterpretăm elemente generice de heraldică românească, să le modernizăm și să le dăm o alură originală și cât mai aproape de ceva modern.
Am reinterpretat acvila Țării Românești, am reinterpretat Capul de Bour, am reinterpretat Leul oltean, am reinterpretat Acvila Transilvăneană și Delfinul Dobrogean. Am adăugat fotbal, simbolizat prin balonul rotund și cu mult noroc ni s-a întâmplat primul centenar de istorie modernă al națiunii Române.”
”Noua siglă a naționalei de fotbal este românească sută la sută. „Românii sunt uniți prin fotbal”.
”Avem un logo modern, un logo pe care îl putem pune pe orice, de la echipament, la televizor, de la outdoor la internet și într-un fel sau altul, când ieșim în afara țării purtăm pe piept ceva ce simțim că e românesc și asta ar trebui să ne dea putere, dorință victorie și probabil mai multă responsabilitate.”
Compania Brandient a fost premiată pentru proiectele semnate pentru brandurile TVR, Europharm și Smartree (2005), Domo și Savana (2007), Dedeman și CEC Bank (2009), Patria Credit (2011) și Bitdefender (2012) – rezultate care au condus în 2015 la includerea Brandient în Rebrand Hall of Fame pentru excelența globală în branding.
Federația Română de Fotbal a colaborat cu Brandient și la rebranduirea Cupei României.
Romanian Football Cup — Promo v2 from Brandient on Vimeo.
În 2009, compania Brandient, în asociere cu alte două companii, a pierdut licitația pentru realizarea brandului turistic al României.
Asocierea Saffron Brand Consultants SA – Brandient Consult SRL – Acacia Avenue Limited a fost pe locul 3, cu 1.615.299 euro. Brandul de țară a fost adjudecat cu 890.000 de euro.
FRF a lansat prima identitate de brand din istoria naționalei. Un nou blazon pentru tricolori.