Surse din arbitraj susțin că George Rădulescu este prieten foarte bun cu vicepreședintele CCA, Alexandru Deaconu, care a modificat regulamentele în 2014 special pentru a-și promova la excepțional amicul în Liga 1.
”Rădulescu a fost promovat pe sub masă de la Divizia C la B, iar acum vor să-l promoveze și în Liga 1! Dacă s-a apucat de arbitraj la 16 ani și până la 40 n-a reușit să intre în Liga 1, devine speranță peste noapte? Hai să fim serioși! Ăsta nu o să aibă niciun fel de motivare. Alexandru Deaconu se încadrează conform Codului Penal la infracțiune! Sunt împotrivă și punct! N-au ce să-mi facă!”, a acuzat vicepreședintele CCA, Cornel Sorescu, în Gazeta Sporturilor.
„Rădulescu e o certitudine, nu un talent.”, s-a apărat la vremea respectivă Alexandru Deaconu.
Arbitrul George Rădulescu avea 39 de ani în 2014, când a fost promovat la excepțional în Liga 1. Rădulescu a fost delegat constant, dar s-a remarcat prin câteva scandaluri.
2015: Rădulescu a fost arbitru adițional la meciul Steaua – ASA Tîrgu Mureș, important pentru soarta titlului de campioană. În minutul 81, Varela trece mingea cu câlcâiul pe lângă Sepsi, apoi se prăbuşeşte în careu. La jumătate de metru distanţă, balonul loveşte mâna fundaşului stânga ardelean, dar Rădulescu, deși aflat foarte aproape de fază, nu semnalizează henț și implicit penalty pentru Steaua. Cu toate astea, George Rădulescu a primit notă bună din partea observatorului Alexandru Deaconu.
2015: Emil Săndoi, antrenor la CSU Craiova, a dezvăluit cum l-a amenințat arbitrul Rădulescu pe un jucător al Craiovei, după 1-2 acasă cu FC Voluntari: ”Din cauza ta am fost suspendat șase etape, ai grijă ce faci pe teren!”.
2017: George Rădulescu a fost implicat și în scandalul provocat de stingerea instalației de nocturnă de la meciul Sepsi – Astra Giurgiu. „Rădulescu este un băiat de toată isprava, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-l arătăm cu degetul pentru o decizie foarte gravă de încălcare a ROAF-ului! Am văzut mii de meciuri şi-am citit de sute ori regulamentul, este clar că Rădulescu a luat o decizie incorectă la meciul Sepsi-Astra! Acolo partida nu mai trebuia să se joace după ce nocturna a picat a doua oară!”, a precizat fostul arbitrul Daniel Lăzărescu. Verdictul CCA: nevinovat!