Aflat pe locul 73 ATP, Zeballos este un jucător care preferă zgura. El a intrat în atenția publică la începutul anului, la turneul de la Doha (Qatar), când l-a solicitat pentru un selfie pe Novak Djokovici, după ce sârbul l-a învins cu 6-3, 6-4.
”Este pentru prima oară când văd asta în cariera mea”, a spus râzând Djokovici, după partidă, înainte de a-şi saluta adversarul: ”Horacio, bine jucat, foarte original!”.
Arădeanul Marius Copil este cu 5 ani mai tânăr decât Horacio Zeballos, născut la Mar de Plata. Românul ocupă, de luni, cel mai bun loc al carierei: 111.
În meciurile directe, Marius Copil îl conduce cu 2-0 pe Horacio Zeballos. Meciurile au avut loc pe hard și pe zgură, în 2015 și în 2012, la Australian Open, respectiv la challengerul de la Marburg.
Tenismenul român Marius Copil a ajuns în premieră pe tabloul principal de simplu al turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, miercuri seeară, după ce l-a învins pe americanul Denis Kudla cu 7-6 (4), 6-3, în ultima rundă a calificărilor.
Copil (26 ani), aflat pe locul 111 în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a lui, s-a impus într-o oră și 40 de minute în fața lui Kudla (24 ani, 130 ATP). Jucătorul de origine ucraineană câștigase singurul meci direct anterior în 2013, la Basel, în calificări, cu 1-6, 6-3, 6-2.
Marius Copil, care a reușit 11 ași și a comis 5 duble greșeli (Kudla a făcut 6), și-a asigurat un cec de 13.690 dolari și 25 de puncte ATP.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024!